duminică, 12 martie 2017

Cele sapte raze


Chakrele pot fi activate partial si inaintea trezirii complete a lui Kundalini; aceasta activare se produce, de asemenea, doar prin actiunea Duhului Sfant. Acest proces se produce in functie de anumite caracteristici ale unui om si, in primul rand, in functie de nivelul sau evolutiv. Procesul activarii partiale a unei chakre este urmatorul: cand omul este pregatit din punct de vedere evolutiv, energia luminoasa a Duhului Sfant se centreaza deasupra crestetului si  atrage  un  firicel  foarte   subtire  din  energia Kundalini; aceasta nu constituie insa "trezirea" completa a lui Kundalini, ci doar o emisie, oarecum specializata, in functie de anumite caracteristici ale omului. Din punctul de vedere al activarii partiale a chakrelor, oamenii sunt specializati. Fiecare om este "specializat" pe o chakra. Unii oameni sunt specializati pe muladhara, altii sunt specializati pe svadistan, altii pe manipura, altii pe anahata si asa mai departe. Din acest punct de vedere, oamenii pot fi impartiti in sapte tipuri reprezentative. Dupa cate se pare, energia Duhului Sfant, precum lumina Soarelui filtrata printr-o prisma, se manifesta sub sapte forme distincte. Aceste sapte forme de manifestare
distincte ale Duhului Sfant, pot fi numite Emanatii sau Raze (in acest context, termenul de Raza nu are prea multe in comun cu ceea ce traditia ezoterica intelege prin acest termen. Exista totusi anumite similitudini, dar, in contextul dat, analiza detaliata a acestora depaseste scopul propus.)     
Unii oameni "lucreaza" pe prima Raza, care corespunde activarii chakrei muladhara; altii "lucreaza" pe a doua Raza care corespunde activarii chakrei svadistan; altii "lucreaza" pe a treia Raza care corespunde activarii chakrei manipura; altii pe a patra Raza, care corespunde activarii chakrei anahata; altii pe a cincea Raza care corespunde activarii chakrei vishudi etc. Nu se cunoaste cauza acestei impartiri septenare si nici de ce un om lucreaza pe o Raza si nu pe alta. Se pare ca exista anumite imprintinguri aurice primordiale, asupra carora nu vom zabovi in aceste randuri. 
Se poate totusi constata ca activarea partiala a unei chakre confera omului caracteristici importante, definitorii, in existenta cotidiana, iar activarea totala a unei chakre aduce dupa sine cucerirea siddhisurilor corespondente. In momentul in care o chakra este activata partial prin emisia specializata a Duhului Sfant, simultan cu trezirea partiala a lui Kundalini, la interfata chakrei isi face aparitia o energie stralucitoare, subtire cat un fir de par, din care se formeaza sigla corespondenta. Totusi, in cazul activarii partiale a unei chakre, nu apare decat o mica portiune din sigla, iar nu intreaga configuratie a acesteia. De exemplu, in cazul activarii partiale a chakrei svadistan, poate sa apara doar o singura linie de lumina ce va forma candva steaua cu sase colturi.     
Procesul de activare partiala a unei chakre este urmatorul: cand omul a evoluat suficient de mult si este copt pentru  activarea partiala a unei chakre, deasupra capului sau isi face aparitia Duhul Sfant sub forma unei limbi de foc. In functie de nivelul evolutiv al omului si de chakra pe care "lucreaza", Duhul Sfant emite Raza corespunzatoare, care atrage o emisie a lui Kundalini. Locul de intalnire a Razei ce vine din inalt si a emisiei lui Kundalini ce vine de la baza coloanei vertebrale este mijlocul chakrei. In urma intalnirii dintre cele doua energii se produce o mica explozie luminoasa, care dureaza cateva fractiuni de secunda. In urma exploziei apare un fir luminos, care nu este altceva decat o portiune din sigla corespondenta.     
Este foarte important de remarcat faptul ca toate siglele, care se formeaza in urma actiunii Duhului Sfant, pot fi intalnite la nivelul cosmosului spiritual, sub forma unor figuri geometrice ce apar pe vesmintele purtate de fiintele diriguitoare ale cosmosului, cunoscute de noi sub numele de Arhangheli sau Ingeri. Fiecare dintre aceste inalte fiinte spirituale poate fi considerata "seful" unui nivel evolutiv, unei clase, precum si "stapanul" unei anumite chakre. Aceasta inseamna ca macrocosmoasul si microcosmosul corespund intr-un punct bine definit din spatiu si timp; fiecare clasa sau palier evolutiv de la nivelul microcosmic - aura, chakre - are un corespondent macrocosmic, in cosmosul spiritual. Sigla unei chakre se formeaza in mod complet intr-un rastimp indelungat, de-a lungul mai multor existente incarnate, fara a se produce trezirea completa a lui Kundalini. Fiecare incarnare, prin experientele de viata cucerite, isi aduce propria sa contributie la formarea unei sigle. 
Nu este posibil ca un om sa-si formeze o sigla completa de-a lungul unei singure existente. La unii oameni se formeaza mai intai un firicel de lumina - de exemplu, primul fir de lumina orizontal al patrulaterului ce formeaza sigla chakrei muladhara. Apoi, dupa o perioada lunga de timp, se formeaza al doilea firicel de lumina si asa mai departe. Foarte putini oameni si-au format, de-a lungul timpului, o sigla configurata complet - caz in care ar dispune de siddhisurile corespondente.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.