Eugen Nicolae Gisca reprezinta un caz tipic de persoana, care, in urma unui soc existential, si-a schimbat mentalitatea materialista cu cea specifica unui investigator spiritual. Lucrand la o sectie de transformatoare a unei mari intreprinderi, Eugen a avut un accident de munca care i-a modificat structura aurica, ceea ce i-a permis sa patrunda constient, in stare de veghe, intr-un alt palier al cosmosului, in care percepe fiinte si evenimente total diferite de cele care pot fi observate prin intermediul simturilor fizice. In acea zi cruciala pentru existenta lui, de om obisnuit intr-o lume obisnuita, Eugen si-a inceput programul de lucru ca de obicei, si nici o stare speciala nu anunta ca se va petrece ceva important. Era in apropierea sarbatorii Pastelui, anul de gratie 1994. Potrivit caietului de sarcini din ziua respectiva, Eugen trebuia sa patrunda in zona imprejmuita unde se afla, in proba, un transformator de mare putere. Lucrand la transformator, la un moment dat, in apropiere, dar suficient de departe pentru a nu-l afecta fizic, a avut loc un scurt-circuit puternic, iar Eugen si-a pierdut, pentru cateva fractiuni de secunda, cunostinta. A remarcat totusi cum un val de caldura l-a strafulgerat dinspre baza coloanei vertebrale spre crestetul capului. Parea ca el insusi se transformase intr-o fantana arteziana; suvoiul de caldura urca cu violenta dinspre baza trupului spre crestetul capului, pentru a izbucni in afara cu mare intensitate. Desi trupul era fierbinte, crestetul capului ramasese rece ca gheata. Undeva, in crestet, parca se deschisese ceva ce semana cu o antena parabolica, iar suvoiul de neoprit se scurgea in afara. Intregul cap incepuse sa pulseze, iar in zona fruntii aparuse o senzatie de durere, ca si cum ar fi avut un tarus fierbinte infipt intre sprancene.
Dupa ce pulsatiile cald-rece s-au diminuat sau poate n-au mai fost constientizate, Eugen a remarcat cu stupoare cum mediul familiar se estompeaza treptat, lasand locul unui alt mediu, pe care-l vedea pentru prima oara. Datorita faptului ca evenimentele derulate foarte rapid i-au produs o senzatie de greata intensa, s-a asezat pe o bancuta din lemn, dintre acelea care pot fi gasite in orice intreprindere. In locul imaginii atat de familiare a locului de munca, el distingea foarte clar o alta imagine, ca rupta dintr-un vis, a unei alte lumi. O lume diferita, desi asemanatoare cu lumea materiala. Arbusti, fructe, flori formau, intr-adevar, un peisaj de basm.
In primele fractiuni de secunda, la fel ca orice om aflat in astfel de situatii, nici nu a realizat ce se intampla. Imaginile s-au succedat pe retina, au fost inregistrate automat intr-un colt al constiintei, dar nu au fost analizate corespunzator. Eugen privea imagini dintr-o alta lume, fara sa realizeze ce se petrece. Surpriza a venit in cateva secunde; cand sa se ridice de pe bancuta pe care se asezase, s-a vazut pe sine in doua ipostaze diferite, in doua trupuri diferite. Prima tocmai se ridica de pe bancuta, iar cealalta sta in continuare asezata. Cele doua "personalitati" se priveau una pe cealalta stupefiate. Pe banca continua sa stea trupul material, care nu apucase sa se ridice, iar in picioare se afla o dublura din "fum".
Cea reala era asezata pe bancuta de lemn, iar cea din "fum" statea in picioare. Fiecare dintre ele o privea pe cealalta si spunea eu. Trupul din "fum" sau, mai corect spus, din lumina era identic cu trupul material, cu deosebirea ca se prezenta intr-o stare oarecum idealizata: dantura perfecta, parul lung si ondulat si nu scurt si destul de rar, precum era in realitate. Dar nici n-a avut timp sa cerceteze prea amanuntit fenomenul, ca dublura energetica, trupul de lumina, a revenit brusc, ca aspirat, in trupul material, iar atentia lui Eugen a fost atrasa de peisajul ce se deschidea in jurul sau. Un peisaj cu adevarat paradisiac, in care arbori si pomi fructiferi, de diferite forme si categorii, se intindeau pana departe, la marginea orizontului observabil. O lume paralela se insera lumii materiale, atat de familiara. La un moment dat, dupa ce, parca pierdut in observarea a ceea ce nu trebuia sa se afle acolo, Eugen a tresarit brusc cand, chiar in fata lui, la nici doi metri, a aparut o fiinta stralucitoare, in trup asemanator, ca esenta, dublurii sale energetice. Purta o haina cu falduri, ce se prelingea vaporos peste o statura impresionanta ce masura aproape doi metri si jumatate inaltime. Fiinta respectiva levita la mica distanta de solul acelei lumi, foarte atenta la miscarile fiintei umane, pe care o observa prin ochii negri, lipsiti de iris. La un moment dat, fiinta respectiva i-a intins lui Eugen o mica bila luminoasa, ca un glob terestru, pe suprafata caruia se puteau remarca clar contururile unor continente.
Totusi, la o privire superficiala aruncata de Eugen, era evident ca nu semana cu globul terestru, intrucat configuratia uscatului si a apei era total diferita. Curios, Eugen a intins mana pentru a lua globul luminos, dar, chiar in acel moment, de undeva de foarte departe, dintr-un alt timp si alt spatiu, ceva sau cineva l-a impiedicat sa faca acest gest, iar imaginea pe care a avut-o, de data aceasta in minte, era a bunicii sale, defuncta de mult timp. In acel moment, Eugen a pierdut contactul cu acea lume si a revenit, nu fara parere de rau, in lumea atat de familiara si de prozaica a bancului de lucru, alaturi de transformatorul de mare putere.
Desi aminitirea evenimentului straniu a persistat mult timp dupa aceea - la fel cum a persistat si amintirea mai putin placuta a evenimentelor ce au urmat, modul si imprejurarile in care a lesinat, felul in care colegii de serviciu l-au adus intr-un vestiar sa-si revina - Eugen a reusit totusi sa treaca destul de usor peste acea intamplare socanta. De fapt, asa se intampla cu noi toti. Avem anumite senzatii sau trairi in urma unor evenimente mai mult sau mai putin dramatice - in cazul unor operatii, accidente de munca, traume, ca sa nu vorbim despre mortile clinice destul de frecvente - dar le uitam la fel cum, in fiecare dimineata, atunci cand aprindem lumina, uitam visele, care inca ne staruie, vagi, precum vechile amintiri. Chiar daca noi uitam prea usor, iar uitarea pare sa fie singura cale de salvare a unei constiinte prea fricoase sau prea comode, care nu poate accepta decat ceea ce i-a devenit deja cunoscut, exista ceva care nu uita si care nu trece cu vederea evenimentele sau trairile ce par sa se incadreze in regulile unei alte logici. In acea dimineata a anului 1994, dupa ce si-a revenit din socul initial, Eugen si-a reluat viata de dinainte, fara a se preocupa prea mult in a gasi explicatii. Avusese un accident, urmat de halucinatii trecatoare si atata tot. Dar, la nici trei saptamani, asa- zisele halucinatii se dovedira a nu fi chiar atat de trecatoare precum crezuse. Intr-o zi, la vremea pranzului, o senzatie stranie de ameteala, urmata de o stare de voma, il instiintara pe Eugen ca lucrurile sunt ceva mai complicate decat crezuse. La fel ca prima oara, pe fondul slabiciunii trupului, lumea familiara perceptibila prin intermediul simturilor se estompa progresiv - fara insa a disparea cu totul - pentru a face loc lumii paralale deja cunoscute, cu peisaje mirifice, rupte parca din visurile inocente ale unui copil. De data aceasta, pe fundalul peisajului, fiinte stralucitoare cu staturi impresionante se miscau cu viteze ametitoare intr-o directie sau in alta, fara a-l remarca pe micul om ingrozit. Speriat la culme, Eugen a luat-o la goana pe strazi, printre masinile care-l claxonau, printre pietonii care-1 priveau mirati. Nu vedea pe unde fuge si nici ce este in jur. Nu voia decat sa se ascunda cat mai grabnic si sa scape in sfarsit de "extraterestrii" care invadasera planeta. Oamenii de pe strada ascultau mai mult sau mai putin ingaduitori explicatiile precipitate ale unui individ livid de groaza, care fugea de rupea pamantul. In acele momente de adanca groaza, singura speranta era sa descopere un loc in care sa nu mai fie urmarit de "extraterestri". Si, pana la urma l-a gasit, dar nu in locul acela linistit, cu camasi de forta, paturi albe si medici competenti, indicat de binevoitorii intalniti pe strada, ci prin atingerea unei stari de oboseala ce a determinat, in cele din urma, intreruperea contactului vizual cu acea lume populata de fiinte inspaimantatoare, cu trupuri ce luminau precum neoanele, care se deplasau in toate directiile cu o viteza ametitoare. Si, intr-adevar, nu se stie cum, imaginea acelei lumi a disparut ca prin farmec, iar Eugen s-a intors la traiul de toate... zilele.
Dupa ce pulsatiile cald-rece s-au diminuat sau poate n-au mai fost constientizate, Eugen a remarcat cu stupoare cum mediul familiar se estompeaza treptat, lasand locul unui alt mediu, pe care-l vedea pentru prima oara. Datorita faptului ca evenimentele derulate foarte rapid i-au produs o senzatie de greata intensa, s-a asezat pe o bancuta din lemn, dintre acelea care pot fi gasite in orice intreprindere. In locul imaginii atat de familiare a locului de munca, el distingea foarte clar o alta imagine, ca rupta dintr-un vis, a unei alte lumi. O lume diferita, desi asemanatoare cu lumea materiala. Arbusti, fructe, flori formau, intr-adevar, un peisaj de basm.
In primele fractiuni de secunda, la fel ca orice om aflat in astfel de situatii, nici nu a realizat ce se intampla. Imaginile s-au succedat pe retina, au fost inregistrate automat intr-un colt al constiintei, dar nu au fost analizate corespunzator. Eugen privea imagini dintr-o alta lume, fara sa realizeze ce se petrece. Surpriza a venit in cateva secunde; cand sa se ridice de pe bancuta pe care se asezase, s-a vazut pe sine in doua ipostaze diferite, in doua trupuri diferite. Prima tocmai se ridica de pe bancuta, iar cealalta sta in continuare asezata. Cele doua "personalitati" se priveau una pe cealalta stupefiate. Pe banca continua sa stea trupul material, care nu apucase sa se ridice, iar in picioare se afla o dublura din "fum".
Cea reala era asezata pe bancuta de lemn, iar cea din "fum" statea in picioare. Fiecare dintre ele o privea pe cealalta si spunea eu. Trupul din "fum" sau, mai corect spus, din lumina era identic cu trupul material, cu deosebirea ca se prezenta intr-o stare oarecum idealizata: dantura perfecta, parul lung si ondulat si nu scurt si destul de rar, precum era in realitate. Dar nici n-a avut timp sa cerceteze prea amanuntit fenomenul, ca dublura energetica, trupul de lumina, a revenit brusc, ca aspirat, in trupul material, iar atentia lui Eugen a fost atrasa de peisajul ce se deschidea in jurul sau. Un peisaj cu adevarat paradisiac, in care arbori si pomi fructiferi, de diferite forme si categorii, se intindeau pana departe, la marginea orizontului observabil. O lume paralela se insera lumii materiale, atat de familiara. La un moment dat, dupa ce, parca pierdut in observarea a ceea ce nu trebuia sa se afle acolo, Eugen a tresarit brusc cand, chiar in fata lui, la nici doi metri, a aparut o fiinta stralucitoare, in trup asemanator, ca esenta, dublurii sale energetice. Purta o haina cu falduri, ce se prelingea vaporos peste o statura impresionanta ce masura aproape doi metri si jumatate inaltime. Fiinta respectiva levita la mica distanta de solul acelei lumi, foarte atenta la miscarile fiintei umane, pe care o observa prin ochii negri, lipsiti de iris. La un moment dat, fiinta respectiva i-a intins lui Eugen o mica bila luminoasa, ca un glob terestru, pe suprafata caruia se puteau remarca clar contururile unor continente.
Totusi, la o privire superficiala aruncata de Eugen, era evident ca nu semana cu globul terestru, intrucat configuratia uscatului si a apei era total diferita. Curios, Eugen a intins mana pentru a lua globul luminos, dar, chiar in acel moment, de undeva de foarte departe, dintr-un alt timp si alt spatiu, ceva sau cineva l-a impiedicat sa faca acest gest, iar imaginea pe care a avut-o, de data aceasta in minte, era a bunicii sale, defuncta de mult timp. In acel moment, Eugen a pierdut contactul cu acea lume si a revenit, nu fara parere de rau, in lumea atat de familiara si de prozaica a bancului de lucru, alaturi de transformatorul de mare putere.
Desi aminitirea evenimentului straniu a persistat mult timp dupa aceea - la fel cum a persistat si amintirea mai putin placuta a evenimentelor ce au urmat, modul si imprejurarile in care a lesinat, felul in care colegii de serviciu l-au adus intr-un vestiar sa-si revina - Eugen a reusit totusi sa treaca destul de usor peste acea intamplare socanta. De fapt, asa se intampla cu noi toti. Avem anumite senzatii sau trairi in urma unor evenimente mai mult sau mai putin dramatice - in cazul unor operatii, accidente de munca, traume, ca sa nu vorbim despre mortile clinice destul de frecvente - dar le uitam la fel cum, in fiecare dimineata, atunci cand aprindem lumina, uitam visele, care inca ne staruie, vagi, precum vechile amintiri. Chiar daca noi uitam prea usor, iar uitarea pare sa fie singura cale de salvare a unei constiinte prea fricoase sau prea comode, care nu poate accepta decat ceea ce i-a devenit deja cunoscut, exista ceva care nu uita si care nu trece cu vederea evenimentele sau trairile ce par sa se incadreze in regulile unei alte logici. In acea dimineata a anului 1994, dupa ce si-a revenit din socul initial, Eugen si-a reluat viata de dinainte, fara a se preocupa prea mult in a gasi explicatii. Avusese un accident, urmat de halucinatii trecatoare si atata tot. Dar, la nici trei saptamani, asa- zisele halucinatii se dovedira a nu fi chiar atat de trecatoare precum crezuse. Intr-o zi, la vremea pranzului, o senzatie stranie de ameteala, urmata de o stare de voma, il instiintara pe Eugen ca lucrurile sunt ceva mai complicate decat crezuse. La fel ca prima oara, pe fondul slabiciunii trupului, lumea familiara perceptibila prin intermediul simturilor se estompa progresiv - fara insa a disparea cu totul - pentru a face loc lumii paralale deja cunoscute, cu peisaje mirifice, rupte parca din visurile inocente ale unui copil. De data aceasta, pe fundalul peisajului, fiinte stralucitoare cu staturi impresionante se miscau cu viteze ametitoare intr-o directie sau in alta, fara a-l remarca pe micul om ingrozit. Speriat la culme, Eugen a luat-o la goana pe strazi, printre masinile care-l claxonau, printre pietonii care-1 priveau mirati. Nu vedea pe unde fuge si nici ce este in jur. Nu voia decat sa se ascunda cat mai grabnic si sa scape in sfarsit de "extraterestrii" care invadasera planeta. Oamenii de pe strada ascultau mai mult sau mai putin ingaduitori explicatiile precipitate ale unui individ livid de groaza, care fugea de rupea pamantul. In acele momente de adanca groaza, singura speranta era sa descopere un loc in care sa nu mai fie urmarit de "extraterestri". Si, pana la urma l-a gasit, dar nu in locul acela linistit, cu camasi de forta, paturi albe si medici competenti, indicat de binevoitorii intalniti pe strada, ci prin atingerea unei stari de oboseala ce a determinat, in cele din urma, intreruperea contactului vizual cu acea lume populata de fiinte inspaimantatoare, cu trupuri ce luminau precum neoanele, care se deplasau in toate directiile cu o viteza ametitoare. Si, intr-adevar, nu se stie cum, imaginea acelei lumi a disparut ca prin farmec, iar Eugen s-a intors la traiul de toate... zilele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.