Asocierea

In a doua jumatate a anului 1999, s-a produs intalnirea dintre semnatarul acestor randuri si Eugen Nicolae Gisca. In acea perioada, care inca mai staruie in amintirea mea intr-un mod straniu, Eugen era in cautarea unei persoane care sa-l inteleaga si, mai ales, sa-l ajute sa se poata descurca in hatisul de informatii pe care, intr-un limbaj total inadecvat, era dispus sa le impartaseasca oricui avea bunavointa de a-l asculta. Fiind prins pe atunci cu propriile mele probleme - faceam corecturile finale la prima mea carte, care a aparut ulterior sub titlul Tainele initiatilor vechiului Egipt, paralel cu pregatirile preliminare necesare redactarii unei a doua carti - nu am avut timpul neceasar sa ma implic cu adevarat in ceea ce voia Eugen sa faca. Cum nu stapanea mestesugul scrisului, Eugen cauta pe cineva capabil sa-l ajute sa astearna pe hartie o parte din experientele sale de pana atunci. Desi, de o buna bucata de timp batuse la multe usi, Eugen fusese refuzat, mai mult sau mai putin politicos. Eu insumi, tributar opiniei ca fiecare, daca are ceva de spus, trebuie sa faca singur efortul de a-si comunica conceptiile sau experientele, am ezitat o lunga perioada de timp inainte de a ma apuca in mod serios de treaba. Gandindu-ma totusi la faptul ca propriile mele nelinisti, propriile mele erori sau propriile mele intrebari sunt ale multor oameni, gandindu-ma, in acelasi timp, ca incercarea de a raspunde la ele poate aduce, daca nu raspunsuri, cel putin constientizarea unor aspecte care sa ajute la intelegerea globala a unor stari de fapt ce vizeaza intelegerea omului si a lumii, am acceptat in cele din urma sa astern in scris dezvaluirile lui Eugen.
In momentul primelor discutii cu Eugen, eu aveam o opinie oarecum formata, atat despre clarvazatori, cat si despre aspectele ce pot fi cercetate prin intermediul clarvederii. Cu toate ca, opinia mea era formata in principalele linii directoare, nici una dintre temele de fond nu era in contradictie cu ceea ce-mi spunea Eugen. Ceea ce era cu adevarat inedit pentru mine erau amanuntele si aspectele concrete. Eram uimit de faptul ca Eugen a putut penetra o lume despre care se stiu foarte putin lucruri, o lume pe care doar putini clarvazatori au fost capabili sa o cunoasca. Dificultatile legate de redactarea textului final al primei carti, Forta contra Forta, si debutul colaborarii cu Eugen pot arunca o lumina lamuritoare asupra evenimentelor petrecute atunci. La inceput, lucrurile nu au fost intru-totul limpezi pentru mine. Desi, initial, am ezitat sa reproduc in scris ceea ce Eugen decisese sa-mi dezvaluie despre experientele sale, ulterior mi-am invins reticenta. Totusi, intre momentul in care am discutat pentru prima oara cu Eugen si momentul in care m-am apucat efectiv de scris s-au scurs mai multe luni. Desigur, in urma primelor intalniri, dincolo de stupefactia initiala, sentimentul meu general a fost acela de neincredere. Am lasat totusi lucrurile sa curga. Treptat, intalnirile noastre au devenit mai dese, sfarsind prin a ne petrece ore intregi in discutii, clarificari si, uneori, controverse. Vorbindu-mi despre lumea eterica, Eugen devenise o Seherezada ale carei povesti erau derulate pe parcursul fiecarei seri, iar eu, vrand-nevrand, imi asumasem rolul lui Harun al Rashid, acela de a asculta relatari despre evenimente petrecute intr-o alta dimensiune a cosmosului. 
Treptat, pe masura ce se derulau discutiile, pe masura ce se insailau capitolele, iar subiectele erau cat de cat dezvoltate si partial elucidate, mi-am dat seama ca, in ciuda limbajului, de multe ori atipic, pe care, sincer sa fiu, nu prea il intelegeam, Eugen vorbea despre aspecte relativ cunoscute. Vorbea dintr-o perspectiva pe care nu o cunosteam si nu o intalnisem nicaieri. In faza initiala, total neincrezator, i-am pus lui Eugen multe, foarte multe intrebari. 
La intrebarile mele insistente si adesea enervante - eterna intrebare "de ce" - Eugen raspundea invariabil: pentru ca asa se vede. Cum intrebarile mele curgeau in avalansa, iar neincrederea era pe masura, Eugen a reusit, cel putin in prima parte a discutiilor noastre, sa ma arunce intr-o stare de confuzie cvasitotala.     
O bariera in comunicare era, pe atunci, limbajul atipic al lui Eugen, pe care nu-l intelegeam in totalitate, si, intr-o oarecare masura, era si incapacitatea mea de a lasa la o parte ceea ce stiam, pentru a asculta nepartinitor ceea ce mi se povestea. Cu timpul, am inceput sa ne armonizam limbajul, mai ales in ceea ce priveste aspectele "tehnice", cu privire la aura. Pe parcurs, desi nu am dorit initial acest lucru, rolul meu a trebuit sa devina mult mai activ. Daca, initial, rolul meu consta doar in transcrierea intr-un limbaj coerent a experientelor lui Eugen, mi-am dat foarte repede seama de faptul ca lucrurile sunt mai complicate decat parusera. Data fiind natura celor expuse de Eugen, trebuia depasit rolul, liber asumat, de "scrib autorizat". Era nevoie de un efort imens de triere, selectare, analiza, sinteza si, mai ales, de interpretare a unor informatii diverse. Multe din informatii aveau toate sansele sa se piarda, in cazul in care efortul de analiza si de sinteza, specifice unui astfel de demers, nu era dus pana la capat si, mai ales, in cazul in care interpretarea nu se potrivea. 
In perioada de inceput a colaborarii intre mine si Eugen, mi-am pus problema felului in care sa reflect cele afirmate de el. Gandindu-ma la modul in care voi proceda, am descoperit cateva solutii. Aveam de ales intre a face un reportaj, de a urma intocmai firul celor narate de el, de a realiza cartea sub forma unui interviu sau de a realiza o carte in care sa-mi revina rolul de narator obiectiv. Am renuntat curand la varianta unui reportaj, apoi am renuntat la varianta unei carti interviu - variantele cele mai facile - si m-am inhamat la munca cea mai dificila. Ceea ce ma interesa cu adevarat si, mai ales, ceea ce voiam sa fac era construirea unei conceptii bazate pe descrierile lui Eugen si pe explicatiile primite de la fiintele cu care el are capacitatea de a dialoga. Am considerat ca nu noi, ca persoane, suntem importante, ci conceptia ce ar putea rezulta.     
Cu timpul, aspectele puse in discutie au inceput sa se lamureasca. Efortul comun de descifrare a rolului si a functionarii elementelor care pot fi observate prin cea de-a doua vedere a dus in cele din urma la o conceptie generala. Este de la sine inteles faptul ca, fara explicatiile lamuritoare provenite de la fiintele cu care dialoga Eugen in lumea eterica, nu s-ar fi ajuns la niciun rezultat. Aceste explicatii au constituit temeiul care a facut posibila redactarea primei carti: Forta contra Forta. De fapt, meritul esential apartine fiintelor cu care Eugen a dialogat in lumea eterica, caci fara explicatiile lor rabdatoare, n-ar fi fost posibil nimic. A urmat o perioada indelungata, in care am incercat sa analizez si sa sintetizez intr- un tot coerent informatiile obtinute. Cum terminam un capitol, i-l citeam lui Eugen si faceam corecturile din mers. Treptat, efortul depus a produs roade. Capitolele se constituiau incetul cu incetul, fragmentele aparent disparate incepeau sa se lege. Dupa mai bine de noua luni de redactare, am stabilit configuratia generala a cartii - nu inainte, desigur, de a avea acceptul lui Eugen. Convenisem, inainte de toate, sa am dreptul de a stabili redactarea textului, modul de concepere si de exprimare. Trebuia doar sa fiu atent sa nu modific in vreun fel incarcatura informationala initiala, rod al investigatiei prin cea de-a doua vedere. In cele din urma, citind varianta finala, Eugen a fost de acord cu textul propus de mine, considerand ca inadvertentele sunt minore. Fireste, nu a uitat sa-mi reproseze prieteneste faptul ca, inca nu ma putusem dezbara de conceptiile mele "invechite" - cum afirma el in gluma - pentru a primi cum se cuvine informatiile inedite comunicate prin intermediul sau de catre fiintele din lumea eterica. Dar, inainte de toate, mai trebuie spus un lucru absolut necesar: nici cartea Forta contra Forta, nici cartea de fata, nici urmatoarele carti pe care le pregatim, nu reprezinta carti de autor in sensul traditional al cuvantului. In aceste carti este expusa o anumita conceptie, dar este evident pentru orice cititor faptul ca o astfel de conceptie nu poate apartine unui om, dupa cum nu poate apartine nici efortului comun a doi oameni. Tot ce am reprodus in carte este, desigur, rodul cercetarii lui Eugen prin cea de-a doua vedere, dar pentru a nu incarca textul si, mai ales, pentru a pastra coerenta explicatiilor, am preferat sa-l desemnez pe Eugen prin termenul clarvazatorul. De asemenea, ori de cate ori, va fi folosita in carte expresia prin clarvedere, Eugen este subiectul subinteles.