Formarea lumii de dincolo
La începutul celui de-al treilea ciclu cosmic a avut loc o nouă creaţie a lumii. Noua creaţie a lumii s-a produs pe un nou plan cuantic. Acesta a fost planul eteric - Hazurethul. 91
În Hazureth a avut loc o nouă creaţie omului. Primul om al celei de-a treia generaţii a fost Adam, despre care aminteşte Vechiul Testament. Ulterior, din Adam a fost creată Eva. Hazuretul este actuala lume eterică, iar undeva, chiar în centrul său, se află Edenul, locul în care au fost creaţi protopărinţii, Adam şi Eva, şi li s-a insuflat suflet - "suflarea de viaţă" - direct de către Domnul Dumnezeu. Edenul, în lumea eterică, este un loc poziţionat precis, dar în care, deocamdată, nu poate pătrunde nimeni. Actualmente, Edenul ar trebui să arate ca şi cum protopărinţii lar fi părăsit de câteva clipe. Dacă, în viitor, va pătrunde vreun om în Eden, ar trebui să observe urmele proaspete ale paşilor lui Adam. Iniţial, în Edenul eteric al Hazurethului, protopărinţii nu au avut corp material, ci unul format din lumină - format din energia planului cuantic respectiv. După săvârşirea păcatului originar, Adam şi Eva au fost izgoniţi din Eden, datorită faptului că, din punctul de vedere al structurii aurice, n-au mai fost în rezonanţă cu planul cuantic eteric. Atunci, a fost construită o nouă locuinţă: lumea materială, care este al şaptelea plan cuantic. Astfel a apărut noua locuinţă a oamenilor - Protopământul. Noua locuinţă, situată pe al şaptelea plan cuantic, nu figura în planul iniţial al Creatorului Lumii. Locul tuturor oamenilor ar fi trebuit să fie în Edenul Hazureth-ului, în lumea eterică. Lumea eterică este adevăratul cosmos al oamenilor. Protopământul a apărut doar datorită păcatului primilor oameni. După strămutarea în noua locuinţă, Adam şi Eva au avut urmaşi: fii şi fiice - care au format cea de-a treia generaţie. Primii născuţi (în planul cuantic material) au fost Cain şi Abel. Primul eveniment dramatic desfăşurat în noua locuinţă - planul material - a fost uciderea lui Abel de către Cain. Astfel a apărut iarăşi noul. Abel a fost primul mort (fizic) din istoria cosmosului. După moartea fizică, Abel nu s-au mai putut întoarce în lumea originară, în Edenul eteric. Abel nu mai era în rezonanţă energetico-spirituală cu Edenul eteric, astfel încât, după moarte, nu a mai avut unde să se ducă. În consecinţă, a fost creat un nou plan cuantic în care să meargă urmaşul lui Adam şi al Evei după pragul morţii. Până la Abel, nu mai murise nimeni din punct de vedere fizic. Noul plan cuantic, apărut în momentul în care a murit Abel, este ceea ce se înţelege astăzi prin lumea de dincolo. Abel a fost primul locatar al lumii de dincolo. Această metamorfoză cosmică petrecută chiar la începutul existenţei lumii materiale, indică un aspect extrem de important: universul se modifică - se transformă - în funcţie de comportamentul oamenilor. Prin acţiunile lor, oamenii modifică neîncetat structura cosmosului. Cosmosul suferă o neîncetată expansiune cuantică, în funcţie de comportamentul oamenilor. Ceea ce este în interior se reflectă în exterior. Ceea ce se petrece la nivelul microcosmosului, care este omul, este apoi reflectat la nivelul macrocosmosului. Aceasta este eterna devenire - legea fundamentală a cosmosului.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.