Al unsprezecelea mort
La un moment dat, în ceruri, s-a luat decizia ca cele patru Regate ale morţilor vii să devină zone de carantină. Sufletele oamenilor care au devenit victime în lumea fizică, pătrundeau nestingherite în Regatul morţilor vii, dar nu mai putea ieşi de acolo - nu se mai puteau reîncarna în lumea materială. Acesta a fost modul în care s-a blocat procesul încarnării în lumea materială al oamenilor din cele patru Regate ale morţilor vii. După cum s-a menţionat, Regatul morţilor vii a avut o istorie destul de frământată, care poate fi împărţită în două mari etape. Prima etapă s-a desfăşurat de la moartea lui Abel (care a avut loc în ciclul al treilea) până prin anul 1000 sau 650 înainte de întruparea lui Iisus Hristos. A doua etapă s-a desfăşurat între anul 650 şi anul 30/33 al erei creştine. În prima etapă - care se întinde atât în ciclul al treilea, cât şi în ciclul al patrulea, până prim anul 1000 înaintea întrupării lui Iisus Hristos - cei care pătrundeau în Regatul morţilor vii se manifestau cât se poate de paşnic. Ei erau numiţi altaizi. În jurul anului 1000 sau în jurul 650 înainte de întruparea lui Iisus Hristos, s-a petrecut un eveniment dramatic, care s-a concretizat printr-o scindare a morţilor vii. Cauza principală a constituit-o un om, care poate fi considerat al unsprezecelea mort. Acest om a pătruns în Regatul morţilor vii în ciclul al treilea, la scurt timp după Abel, fiind probabil ucis de un semen de-al său. Cronologic, el a fost al unsprezecelea mort ajuns în Regatul morţilor vii. Acest om a rămas în Regatul morţilor vii o lungă perioadă de timp, fără a se mai întrupa în lumea materială. În toată această perioadă, el a păstrat dorinţa de răzbunare pe cei care l-au ucis. De fapt, starea psiho-mentală în care a murit, 110
a fost perpetuată de-a lungul întregii sale existenţe postmortem. Acest fenomen se produce foarte des la acei defuncţi care au fost ucişi. Mulţi oameni din această categorie mor supăraţi, fiind animaţi de o dorinţă intensă de răzbunare, şi cad într-o stare existenţială nefastă, ce pare a se prelungi la infinit. În jurul anului 1000 sau 650 înainte de întruparea lui Iisus Hristos, al unsprezecelea mort din Regatul morţilor vii a suferit o metamorfoză bruscă, datorată amplificării sentimentului de răzbunare. Dorinţa sa de răzbunare s-a concretizat printro revoltă, la care s-au alăturat alţi oameni din aceeaşi categorie. Astfel, sub conducerea celui de-al unsprezecelea mort, s-a constituit o nouă castă (grupare) de morţi vii. Morţii vii din această nouă castă au primit numele de cerceri. Scop principal al acestei noi grupări de morţi vii a fost distrugerea neîntârziată a oamenilor din sămânţa cea rea, a fiinţelor luciferice şi a spiritelor rebele ale naturii. Mare parte a oamenilor din Regatul morţilor vii au aderat la această schimbare de politică, devenind, la rândul lor, cerceri. În schimb, altaizii, oamenii care nu au dorit să se răzbune, s-au retras undeva în partea de nord - în regiunea corespondentă cu partea de nord a globului terestru: partea de nord a Rusiei de astăzi, în vecinătatea cercului artic (ceea ce unii numesc Hiperboreea). Sub conducerea celui de-al unsprezecelea mort, cercerii au pornit incursiuni de pedepsire împotriva templelor zeilor falşi şi, fireşte, împotriva oamenilor din sămânţa cea rea, a fiinţelor luciferice şi a spiritelor rebele ale naturii. Datorită faptului că erau extrem de puternici, ei beneficiind de puterile corpului sufletului combinate cu cele ale corpului duh, armata morţilor vii a provocat imense stricăciuni templelor zeilor falşi şi tuturor spiritelor luciferice sau luciferizate, dar şi oamenilor obişnuiţi din lumea materială. Armata cercerilor a devenit aproape invincibilă, datorită faptului că avea tăria şi puterea de a se lupta de la egal la egal cu demonii luciferici Morţii vii din infraetericul de altădată se puteau manifesta în lumea materială o dată cu venirea nopţii, astfel că majoritatea oamenilor întrupaţi era îngrozită de "fantomele" ce bântuiau nemiloase dealurile, văile, cătunele şi satele. Oamenii întrupaţi nu prea înţelegeau motivaţiile acestei vaste operaţiuni de pedepsire, datorită faptului că, deşi îi observau adesea pe cei din Regatul morţilor vii - mai ales în nopţile cu lună -, nu-i vedeau pe zeii luciferici. În consecinţă, vorbeau adesea cu groază despre războiul dintre zeii "binevoitori" ai templelor unde erau arondaţi spiritual şi fantomele războinice. Mai cu seamă că, în acest război nemilos, cădeau adesea victime din rândul oamenilor întrupaţi. Pe acest fundal de război demoniaco-omenesc generalizat, tot mai multe dintre victimele fiinţelor luciferice care ajungeau în Regatul morţilor vii aderau la noua armată a cercerilor. Imediat ce ajungeau în Regatul morţilor vii, cei ucişi în lumea materială se răzbunau pe cei rămaşi în planul material, ceea ce a generat o confuzie şi o groază de mari proporţii. Mare parte din evenimentele istorice desfăşurate în lumea materială între anul 1000 (650) şi anul 33 al erei creştine, pot fi interpretate în funcţie de acest sistem de referinţă. Distrugerile de temple, de palate, de oraşe (cum a fost, de exemplu, oraşul Ninive), precum şi uciderea atâtor oameni nevinovaţi, au ca punct de pornire ofensiva fără precedent a morţilor vii din casta cercerilor, ajutaţi - fireşte - de oameni întrupaţi, împotriva demonilor luciferici. Pe pământ se luptau oamenii, iar în spatele lor, nevăzut, se luptau zeii, morţii vii, fantomele etc.
La un moment dat, în ceruri, s-a luat decizia ca cele patru Regate ale morţilor vii să devină zone de carantină. Sufletele oamenilor care au devenit victime în lumea fizică, pătrundeau nestingherite în Regatul morţilor vii, dar nu mai putea ieşi de acolo - nu se mai puteau reîncarna în lumea materială. Acesta a fost modul în care s-a blocat procesul încarnării în lumea materială al oamenilor din cele patru Regate ale morţilor vii. După cum s-a menţionat, Regatul morţilor vii a avut o istorie destul de frământată, care poate fi împărţită în două mari etape. Prima etapă s-a desfăşurat de la moartea lui Abel (care a avut loc în ciclul al treilea) până prin anul 1000 sau 650 înainte de întruparea lui Iisus Hristos. A doua etapă s-a desfăşurat între anul 650 şi anul 30/33 al erei creştine. În prima etapă - care se întinde atât în ciclul al treilea, cât şi în ciclul al patrulea, până prim anul 1000 înaintea întrupării lui Iisus Hristos - cei care pătrundeau în Regatul morţilor vii se manifestau cât se poate de paşnic. Ei erau numiţi altaizi. În jurul anului 1000 sau în jurul 650 înainte de întruparea lui Iisus Hristos, s-a petrecut un eveniment dramatic, care s-a concretizat printr-o scindare a morţilor vii. Cauza principală a constituit-o un om, care poate fi considerat al unsprezecelea mort. Acest om a pătruns în Regatul morţilor vii în ciclul al treilea, la scurt timp după Abel, fiind probabil ucis de un semen de-al său. Cronologic, el a fost al unsprezecelea mort ajuns în Regatul morţilor vii. Acest om a rămas în Regatul morţilor vii o lungă perioadă de timp, fără a se mai întrupa în lumea materială. În toată această perioadă, el a păstrat dorinţa de răzbunare pe cei care l-au ucis. De fapt, starea psiho-mentală în care a murit, 110
a fost perpetuată de-a lungul întregii sale existenţe postmortem. Acest fenomen se produce foarte des la acei defuncţi care au fost ucişi. Mulţi oameni din această categorie mor supăraţi, fiind animaţi de o dorinţă intensă de răzbunare, şi cad într-o stare existenţială nefastă, ce pare a se prelungi la infinit. În jurul anului 1000 sau 650 înainte de întruparea lui Iisus Hristos, al unsprezecelea mort din Regatul morţilor vii a suferit o metamorfoză bruscă, datorată amplificării sentimentului de răzbunare. Dorinţa sa de răzbunare s-a concretizat printro revoltă, la care s-au alăturat alţi oameni din aceeaşi categorie. Astfel, sub conducerea celui de-al unsprezecelea mort, s-a constituit o nouă castă (grupare) de morţi vii. Morţii vii din această nouă castă au primit numele de cerceri. Scop principal al acestei noi grupări de morţi vii a fost distrugerea neîntârziată a oamenilor din sămânţa cea rea, a fiinţelor luciferice şi a spiritelor rebele ale naturii. Mare parte a oamenilor din Regatul morţilor vii au aderat la această schimbare de politică, devenind, la rândul lor, cerceri. În schimb, altaizii, oamenii care nu au dorit să se răzbune, s-au retras undeva în partea de nord - în regiunea corespondentă cu partea de nord a globului terestru: partea de nord a Rusiei de astăzi, în vecinătatea cercului artic (ceea ce unii numesc Hiperboreea). Sub conducerea celui de-al unsprezecelea mort, cercerii au pornit incursiuni de pedepsire împotriva templelor zeilor falşi şi, fireşte, împotriva oamenilor din sămânţa cea rea, a fiinţelor luciferice şi a spiritelor rebele ale naturii. Datorită faptului că erau extrem de puternici, ei beneficiind de puterile corpului sufletului combinate cu cele ale corpului duh, armata morţilor vii a provocat imense stricăciuni templelor zeilor falşi şi tuturor spiritelor luciferice sau luciferizate, dar şi oamenilor obişnuiţi din lumea materială. Armata cercerilor a devenit aproape invincibilă, datorită faptului că avea tăria şi puterea de a se lupta de la egal la egal cu demonii luciferici Morţii vii din infraetericul de altădată se puteau manifesta în lumea materială o dată cu venirea nopţii, astfel că majoritatea oamenilor întrupaţi era îngrozită de "fantomele" ce bântuiau nemiloase dealurile, văile, cătunele şi satele. Oamenii întrupaţi nu prea înţelegeau motivaţiile acestei vaste operaţiuni de pedepsire, datorită faptului că, deşi îi observau adesea pe cei din Regatul morţilor vii - mai ales în nopţile cu lună -, nu-i vedeau pe zeii luciferici. În consecinţă, vorbeau adesea cu groază despre războiul dintre zeii "binevoitori" ai templelor unde erau arondaţi spiritual şi fantomele războinice. Mai cu seamă că, în acest război nemilos, cădeau adesea victime din rândul oamenilor întrupaţi. Pe acest fundal de război demoniaco-omenesc generalizat, tot mai multe dintre victimele fiinţelor luciferice care ajungeau în Regatul morţilor vii aderau la noua armată a cercerilor. Imediat ce ajungeau în Regatul morţilor vii, cei ucişi în lumea materială se răzbunau pe cei rămaşi în planul material, ceea ce a generat o confuzie şi o groază de mari proporţii. Mare parte din evenimentele istorice desfăşurate în lumea materială între anul 1000 (650) şi anul 33 al erei creştine, pot fi interpretate în funcţie de acest sistem de referinţă. Distrugerile de temple, de palate, de oraşe (cum a fost, de exemplu, oraşul Ninive), precum şi uciderea atâtor oameni nevinovaţi, au ca punct de pornire ofensiva fără precedent a morţilor vii din casta cercerilor, ajutaţi - fireşte - de oameni întrupaţi, împotriva demonilor luciferici. Pe pământ se luptau oamenii, iar în spatele lor, nevăzut, se luptau zeii, morţii vii, fantomele etc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.