Atlantida
În prima parte a celui de-al patrulea ciclu cosmic, a existat acel continent denumit astăzi de oameni Atlantida, iar de spiritele naturii Hlisa-Veh. Trebuie menţionat că, în acea perioadă de timp, configuraţia continentelor era diferită de cea actuală. Geografic, continentul propriu-zis Atlantida se întindea în nordul Oceanului Atlantic de astăzi, undeva în apropierea Groenlandei. Folosirea denumirii Atlantida naşte mereu confuzii. Unii cercetători moderni situează Atlantida în mijlocul Oceanului Atlantic, alţii o situează în apropierea Mării Negre, alţii în Antile, alţii o situează în Marea Egee ş. a. m.d. De fapt, au cu toţii dreptate. Ceea ce astăzi poartă numele de Atlantida nu se referă în mod strict la un continet, la o ţară sau la un perimetru strict delimitat, ci mai degrabă la o epocă. Se ştie, de altfel, că arheologii moderni denumesc epocile trecute cu ajutorul 108
unor denumiri de locuri geografice. Astfel, ei vorbesc despre epoca aurignaciană, despre epoca solutreană sau despre epoca magdaleniană, folosind denumirile localităţilor istorice unde s-a descoperit, pentru prima oară, material arheologic cu anumite caracteristici. Ar fi, bineînţeles, o eroare să considerăm că evoluţia istorică s-ar fi consumat doar în acel perimetru, în care au fost descoperite, pentru prima oară, vestigii arheologice. Caracteristicile respective sunt comune unei anumite epoci istorice, desfăşurate pe întregul glob terestru. Acelaşi lucru se poate spune şi despre Atlantida. Continentul astăzi dispărut, Atlantida, era doar unul din locurile de pe suprafaţa Pământului, în care s-a desfăşurat evoluţia celei de-a patra generaţii. Atlantida propriu-zisă era un continent brăzdat de munţi înalţi, pe vârfurile cărora fumegau vulcani. Ulterior, Atlantida s-a scufundat în apele Oceanului Atlantic, datorită activităţii vulcanice intense. Totuşi, în afara acelui perimetru situat în nordul Oceanului Atlantic, existau multe alte locuri populate - de exemplu, pe litoralul Mării Negre, chiar în apropierea gurilor Dunării, în insulele din Marea Egee, în nordul Africii, în Orientul Apropiat, în Extremul Orient, în America de Sud, în vestul şi nordul Europei etc. De aceea, este mult mai corect să vorbim despre o epocă atlanteeană, în care putem include activitatea desfăşurată de oameni atât pe continentul Atlantida, cât şi pe celelalte locuri populate. În prima epocă a existenţei continentului Atlantida, Primordialii Luminii încă se manifestau în lumea oamenilor. Sub ocrotirea lor, au înflorit civilizaţii spirituale şi materiale avansate. Ulterior, când au început să se întrupeze tot mai mulţi oameni proveniţi din iad şi din Regatul morţilor vii, Primordialii Luminii s-au retras. În epocile următoare, datorită influenţei crescânde a Celui rău, la fel ca în ciclurile cosmice anterioare, a apărut o incompatibilitate energetică între umanitate şi Pământul material. Noxele aurice rezultate în urma comportamentului defectuos al oamenilor s-au adunat iarăşi în mod primejdios, creând un dezechilibru major între oameni şi Spiritul Pământului. Datorită incompatibilităţii aurice dintre oameni şi globul terestru, spre mijlocul celei de-al patrulea ciclu, s-a produs un mare diluviu. Acesta a intrat în istorie sub denumirea de Potopul lui Noe. În răstimpul diluviului, pe fundalul evenimentelor desfăşurate în lumea materială, a avut loc un mare război în ceruri. De data aceasta, adversarii Fiilor Luminii au fost spiritele naturii rebele de apă. Revărsările incredibile de ape din lumea materială au constituit doar interfaţa unor bătălii între Fiii Flăcării şi spiritele naturii rebele de apă (cele care controlează elementul apă). După diluviu, pământul a fost repopulat, iar oamenii generaţiei a patra şi-au reluat viaţa. Pe pământul repopulat, unii dintre oamenii celei de-a patra generaţii au ales să trăiască la Miazănoapte, în timp ce alţii au ales să trăiască la Miazăzi. (Miazăziua este locul în care razele soarelui cad perpendicular, în timp de Miazănoapte este locul în care razele soarelui cad oblic. Maizăziua este situată la poli, iar Miazănoapte este situată la ecuator.) Unii au ales să locuiască la câmpie, alţii au ales să locuiască pe înălţimi. Unii au ales să respecte Legile lui Dumnezeu, iar alţii au ales să se însoţească cu fiinţele luciferice. Astfel, şi după diluviu, istoria s-a repetat. Prin alianţa unei bune părţi a populaţiei cu fiinţele luciferice, dar şi pe fundalul exacerbării tendinţei oamenilor ce formau sămânţa cea rea de a-şi domina semenii, s-a accentuat sclavia spirituală a oamenilor, umplerea iadurilor şi a Regatului morţilor vii. În acea perioadă de timp, oamenii se întrupau direct din iad şi din Regatul morţilor vii, trăiau în lumea materială, făceau cam acelaşi fapte rele, şi se reîntorceau de unde au venit, într-un perpetum mobile, în care nimeni nu învăţa nimic. Pentru a fi evitată o nouă mare ştergere, încă de la mijlocul celui de-al treilea ciclu, în sprijinul oamenilor au venit patru înalte fiinţe îngereşti lipsite de formă umanoidă, iar pământul a fost împărţit în patru mari zone aurice, fiecare zonă corespunzând unei regiuni din lumea materială. 109
Fiinţele îngereşti lipsite de formă umanoidă care, în acea perioadă, au venit în ajutorul oamenilor sunt ceea ce, astăzi, desemnăm prin expresia Spiritul Poporului sau Îngerul protector (veghetor) al Poporului. În lumea eterică, Îngerul Poporului poartă titulatura de Prinţ. Îngerul conducător al unui Popor este o fiinţă angelică lipsită de formă umanoidă. Trupul său spiritual este disipat, ca un abur energetic, pe o mare suprafaţă, iar aura sa circumscrie graniţele poporului respectiv. Pământul a fost împărţit în patru mari zone (regate), fiecare zonă fiind condusă de un Prinţ al unui popor, după cum urmează: În Regiunea Orientului apropiat - Egipt, Mesopotamia, Persia, Fenicia - domnea Prinţul Orientului. În Regiunea Extremului Orient domnea Prinţul Phaderon, în regiunea Americii centrale şi de sud domnea Prinţul Lametu, iar în regiunea Daciei străvechi domnea Prinţul Işşhion. Între timp, lucrurile s-au mai schimbat. Primii trei dintre Prinţii amintiţi nu mai sunt astăzi în exerciţiul funcţiunii. O dată cu formarea naţiunilor moderne, locul lor a fost luat de alţi Prinţi, care domnesc peste o regiune mult mai mică. Dintre cei patru Prinţi iniţiali, doar Işşhion, Prinţul Daciei - devenit astăzi Prinţul Poporului Român - mai este în exerciţiul funcţiunii. De altfel, Işşhion, Prinţul conducător al Poporului Român este cel mai vechi dintre Prinţii popoarelor de astăzi. Fiecare dintre aceste regiuni terestre conduse de un Prinţ al Poporului - sau, mai corect spus, circumscrise de aura acestuia -, avea o contraparte la nivelul Regatului morţilor vii. Astfel s-au format patru Regate mai mici ale morţilor vii, fiecare fiind constituit în teritoriul auric circumscris de Prinţul Poporului respectiv. Cele patru Regate erau autonome; fiinţele omeneşti nu puteau trece din unul în altul.
În prima parte a celui de-al patrulea ciclu cosmic, a existat acel continent denumit astăzi de oameni Atlantida, iar de spiritele naturii Hlisa-Veh. Trebuie menţionat că, în acea perioadă de timp, configuraţia continentelor era diferită de cea actuală. Geografic, continentul propriu-zis Atlantida se întindea în nordul Oceanului Atlantic de astăzi, undeva în apropierea Groenlandei. Folosirea denumirii Atlantida naşte mereu confuzii. Unii cercetători moderni situează Atlantida în mijlocul Oceanului Atlantic, alţii o situează în apropierea Mării Negre, alţii în Antile, alţii o situează în Marea Egee ş. a. m.d. De fapt, au cu toţii dreptate. Ceea ce astăzi poartă numele de Atlantida nu se referă în mod strict la un continet, la o ţară sau la un perimetru strict delimitat, ci mai degrabă la o epocă. Se ştie, de altfel, că arheologii moderni denumesc epocile trecute cu ajutorul 108
unor denumiri de locuri geografice. Astfel, ei vorbesc despre epoca aurignaciană, despre epoca solutreană sau despre epoca magdaleniană, folosind denumirile localităţilor istorice unde s-a descoperit, pentru prima oară, material arheologic cu anumite caracteristici. Ar fi, bineînţeles, o eroare să considerăm că evoluţia istorică s-ar fi consumat doar în acel perimetru, în care au fost descoperite, pentru prima oară, vestigii arheologice. Caracteristicile respective sunt comune unei anumite epoci istorice, desfăşurate pe întregul glob terestru. Acelaşi lucru se poate spune şi despre Atlantida. Continentul astăzi dispărut, Atlantida, era doar unul din locurile de pe suprafaţa Pământului, în care s-a desfăşurat evoluţia celei de-a patra generaţii. Atlantida propriu-zisă era un continent brăzdat de munţi înalţi, pe vârfurile cărora fumegau vulcani. Ulterior, Atlantida s-a scufundat în apele Oceanului Atlantic, datorită activităţii vulcanice intense. Totuşi, în afara acelui perimetru situat în nordul Oceanului Atlantic, existau multe alte locuri populate - de exemplu, pe litoralul Mării Negre, chiar în apropierea gurilor Dunării, în insulele din Marea Egee, în nordul Africii, în Orientul Apropiat, în Extremul Orient, în America de Sud, în vestul şi nordul Europei etc. De aceea, este mult mai corect să vorbim despre o epocă atlanteeană, în care putem include activitatea desfăşurată de oameni atât pe continentul Atlantida, cât şi pe celelalte locuri populate. În prima epocă a existenţei continentului Atlantida, Primordialii Luminii încă se manifestau în lumea oamenilor. Sub ocrotirea lor, au înflorit civilizaţii spirituale şi materiale avansate. Ulterior, când au început să se întrupeze tot mai mulţi oameni proveniţi din iad şi din Regatul morţilor vii, Primordialii Luminii s-au retras. În epocile următoare, datorită influenţei crescânde a Celui rău, la fel ca în ciclurile cosmice anterioare, a apărut o incompatibilitate energetică între umanitate şi Pământul material. Noxele aurice rezultate în urma comportamentului defectuos al oamenilor s-au adunat iarăşi în mod primejdios, creând un dezechilibru major între oameni şi Spiritul Pământului. Datorită incompatibilităţii aurice dintre oameni şi globul terestru, spre mijlocul celei de-al patrulea ciclu, s-a produs un mare diluviu. Acesta a intrat în istorie sub denumirea de Potopul lui Noe. În răstimpul diluviului, pe fundalul evenimentelor desfăşurate în lumea materială, a avut loc un mare război în ceruri. De data aceasta, adversarii Fiilor Luminii au fost spiritele naturii rebele de apă. Revărsările incredibile de ape din lumea materială au constituit doar interfaţa unor bătălii între Fiii Flăcării şi spiritele naturii rebele de apă (cele care controlează elementul apă). După diluviu, pământul a fost repopulat, iar oamenii generaţiei a patra şi-au reluat viaţa. Pe pământul repopulat, unii dintre oamenii celei de-a patra generaţii au ales să trăiască la Miazănoapte, în timp ce alţii au ales să trăiască la Miazăzi. (Miazăziua este locul în care razele soarelui cad perpendicular, în timp de Miazănoapte este locul în care razele soarelui cad oblic. Maizăziua este situată la poli, iar Miazănoapte este situată la ecuator.) Unii au ales să locuiască la câmpie, alţii au ales să locuiască pe înălţimi. Unii au ales să respecte Legile lui Dumnezeu, iar alţii au ales să se însoţească cu fiinţele luciferice. Astfel, şi după diluviu, istoria s-a repetat. Prin alianţa unei bune părţi a populaţiei cu fiinţele luciferice, dar şi pe fundalul exacerbării tendinţei oamenilor ce formau sămânţa cea rea de a-şi domina semenii, s-a accentuat sclavia spirituală a oamenilor, umplerea iadurilor şi a Regatului morţilor vii. În acea perioadă de timp, oamenii se întrupau direct din iad şi din Regatul morţilor vii, trăiau în lumea materială, făceau cam acelaşi fapte rele, şi se reîntorceau de unde au venit, într-un perpetum mobile, în care nimeni nu învăţa nimic. Pentru a fi evitată o nouă mare ştergere, încă de la mijlocul celui de-al treilea ciclu, în sprijinul oamenilor au venit patru înalte fiinţe îngereşti lipsite de formă umanoidă, iar pământul a fost împărţit în patru mari zone aurice, fiecare zonă corespunzând unei regiuni din lumea materială. 109
Fiinţele îngereşti lipsite de formă umanoidă care, în acea perioadă, au venit în ajutorul oamenilor sunt ceea ce, astăzi, desemnăm prin expresia Spiritul Poporului sau Îngerul protector (veghetor) al Poporului. În lumea eterică, Îngerul Poporului poartă titulatura de Prinţ. Îngerul conducător al unui Popor este o fiinţă angelică lipsită de formă umanoidă. Trupul său spiritual este disipat, ca un abur energetic, pe o mare suprafaţă, iar aura sa circumscrie graniţele poporului respectiv. Pământul a fost împărţit în patru mari zone (regate), fiecare zonă fiind condusă de un Prinţ al unui popor, după cum urmează: În Regiunea Orientului apropiat - Egipt, Mesopotamia, Persia, Fenicia - domnea Prinţul Orientului. În Regiunea Extremului Orient domnea Prinţul Phaderon, în regiunea Americii centrale şi de sud domnea Prinţul Lametu, iar în regiunea Daciei străvechi domnea Prinţul Işşhion. Între timp, lucrurile s-au mai schimbat. Primii trei dintre Prinţii amintiţi nu mai sunt astăzi în exerciţiul funcţiunii. O dată cu formarea naţiunilor moderne, locul lor a fost luat de alţi Prinţi, care domnesc peste o regiune mult mai mică. Dintre cei patru Prinţi iniţiali, doar Işşhion, Prinţul Daciei - devenit astăzi Prinţul Poporului Român - mai este în exerciţiul funcţiunii. De altfel, Işşhion, Prinţul conducător al Poporului Român este cel mai vechi dintre Prinţii popoarelor de astăzi. Fiecare dintre aceste regiuni terestre conduse de un Prinţ al Poporului - sau, mai corect spus, circumscrise de aura acestuia -, avea o contraparte la nivelul Regatului morţilor vii. Astfel s-au format patru Regate mai mici ale morţilor vii, fiecare fiind constituit în teritoriul auric circumscris de Prinţul Poporului respectiv. Cele patru Regate erau autonome; fiinţele omeneşti nu puteau trece din unul în altul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.