5. ÎNAINTE ŞI DUPĂ MAREA ŞTERGERE
Pământul actual
Ciclul al treilea s-a încheiat printr-o mare bătălie dusă de către fiinţele luciferice, aliate cu oamenii care formau sămânţa cea rea, împotriva Fiilor Luminii şi a oamenilor care formau sămânţa cea bună. Pe pământ s-au luptat oamenii, iar în cer s-au luptat "zeii". Imediat după război, a urmat marea ştergere. La marea ştergere, Duhul Sfânt s-a retras din creaţie, astfel că pământul a devenit pustiu şi gol. Totuşi, marea ştergere nu trebuie confundată cu perioadele de manifestare. La marea ştergere, a dispărut materia vie, astfel că pământul, ca glob cosmic, a dispărut. Nu a subzistat decât o imensă sferă aurică, care reprezenta scheletul auric al pământului - ca emanaţie a Spiritului pământului sau, mai precis, a Îngerului Formei care menţine structura aurică a globului terestru. Echivalând timpul în ani actuali, mare ştergere a durat aproximativ 9000 de ani. La marea ştergere, Protopământul şi-a încheiat existenţa, dar planul cuantic material a continuat să existe. După marea ştergere s-a produs naşterea Pământului actual, sub acţiunea Duhului Sfânt. S-ar putea spune că, după marea ştergere, a avut loc o nouă creaţie. Noua creaţie a avut la bază patternurile energetico-informaţionale, stocate în memoria planetei - a Îngerului Formei. Astfel s-a format Pământul actual şi a început ciclul al patrulea. Marea ştergere s-a manifestat doar la nivelul planului material, nu şi la nivelul celorlalte planuri cuantice, care au rămas intacte. Dacă în locul marii ştergeri, s-ar fi desfăşurat o perioadă de nemanifestare, ar fi fost afectate toate celealte planuri cuantice. În răstimpul marii ştergeri, lumea eterică, iadul (iadurile), planurile cuantice ale fiinţelor luciferice şi Regatul morţilor vii (infraetericul) au rămas intacte. Oamenii surprinşi în lumea materială de marea ştergere, au fost retraşi din circuitul evolutiv. Corpurile duh au fost "şterse", iar oamenii au redevenit spirite, fiind retraşi în 105
Lumea fără formă.

Totuşi, şi de această dată, au existat patru mari categorii de oameni, care au supravieţuit, în corp duh, marii ştergeri. (în această clasificare nu sunt incluşi Primordialii Luminii, Primordialii independenţi şi Primordialii întunericului, care, oricum, au supravieţuit tuturor perioadelor de nemanifestare şi ştergerilor, începând din primul ciclu cosmic). Prima mare categorie a fost formată din oamenii căldicei (sclavii) generaţiei a treia care, în momentul declanşării marii ştergeri, se aflau în iad. A doua mare categorie a fost formată din oamenii generaţiei a treia care formau sămânţa cea rea, şi care, în momentul declanşării marii ştergeri, se aflau în planurile cuantice luciferice. A treia mare categorie a fost formată din oamenii care, în momentul declanşării marii ştergeri, se aflau în Regatul morţilor vii. A patra mare categorie a fost formată din acei oameni care au participat direct, aflaţi în trup fizic, la bătălia dintre Fiii Luminii şi Fiii întunericului - fie de o parte, fie de alta a baricadei - şi care s-au refugiat strategic în lumea eterică, cu puţin înaintea declanşării marii ştergeri. Oamenii din această categorie se împart în două clase. Prima clasă de oameni ai generaţiei a treia, care s-a retras în lumea eterică înaintea marii ştergeri, este formată din oamenii "neutri". Această categorie de oameni au constituit, la nivelul lumii eterice, comunităţi închise, în care desfăşoară o existenţă paşnică, nebeligerantă. O a doua clasă este formată din oamenii prometeici. Numele lor eteric este Ment. Chiar înainte de marea ştergere, oamenii prometeici au descoperit porţile de pătrundere din planul material în lumea eterică şi au rămas acolo. Oamenii prometici sunt denumiţi astăzi "extraterestri", datorită faptului că se deplasează cu ajutorul OZN-urilor - obiectele zburătoare neidentificate. În lumea eterică, ei au construit o civilizaţie bazată pe tehnologie eterică. În lumea eterică, oamenii prometeici au constituit un Centru de Putere propriu - al patrulea Centru de Putere al Lumii (anterior au fost create Centrul de Putere al Luminii, Centrul de Putere al întunericului şi Centrul de Putere al lui Iannus). Oamenii prometeici nu sunt aliaţi cu Fiii Luminii, dar nici cu Fiii întunericului, ai căror duşmani declaraţi sunt. De fapt, oamenii prometeici sunt cei mai mari duşmani ai fiinţelor luciferice. În timpul bătăliei de la sfârşitul celei de-al treilea ciclu cosmic, oamenii prometeici au fost aliaţi cu fiinţele luciferice, în războiul contra Fiilor Luminii. În ultima fază a bătăliei, oamenii prometeici şi-au dat seama că au fost minţiţi de către fiinţele luciferice şi s-au retras. Şi în ziua de astăzi, lucifericii îi acuză de trădare pe oamenii prometeici. La rândul lor, oamenii prometeici le acuză pe fiinţele luciferice de minciună. Actualmente, oamenii prometeici, coagulaţi în jurul Centrului de Putere propriu, nu sunt aliaţi cu fiinţele îngereşti sau cu oamenii primordiali, ci cu o altă categorie de fiinţe pe care le putem denumi semizei - o încrucişare între oameni şi vechii zei. În concluzie, oamenii prometeici - cei denumiţi "extraterestrii" - au apărut în istorie doar la începutul celui de-al patrulea ciclu, după marea ştergere. De-a lungul timpului, ei şi-au perfecţionat în mod continuu tehnologia eterică, astfel că, în ziua de astăzi, se pot manifesta la nivelul lumii materiale, prin intermediul obiectelor zburătoare neidentificate. Unii dintre ei se manifestă în trup de formă umanoidă (care nu este însă un trup fizic propriu-zis) chiar la nivelul lumii materiale, fiind acei misterioşi oameni în 106
negru - men în black Oamenii prometeici nu trebuie însă confundaţi cu Educatorii umanităţii din ciclul al treilea - Primordialii Luminii şi îngerii din ierarhia Fiilor Luminii. În ciclul al treilea, oamenii prometeici erau întrupaţi în lumea materială şi implicaţi în procesul palingeneziei cosmice. Abia după marea ştergere, după s-au refugiat în lumea eterică, oamenii prometeici au devenit ceea ce sunt în ziua de astăzi. Trebuie precizat faptul că, în perioada de început a celui de-al patrulea ciclu cosmic, o parte dintre oamenii prometeici (denumiţi "constructori" sau "creatori de forme") au acţionat în sensul civilizării oamenilor de atunci - oamenii celei de-a patra generaţii. Totuşi, rolul lor în civilizarea oamenilor nu a fost atât de mare precum se crede astăzi. În antichitate, existenţa lor era destul de cunoscută, dar nu au fost prea des menţionaţi în vechile scrieri sacre. Vechile scrieri sacre s-au ocupat în special de fiinţele îngereşti, nu de oamenii prometeici. În antichitate, oamenii prometeici erau numiţi călători sau pelerini, fiind adesea înveşmântaţi în negru. Nimeni nu-i confunda cu fiinţele îngereşti, aşa cum se procedează astăzi, într-un mod naiv. Ei sunt la fel de tereştri ca şi noi, oamenii, care ne încarnăm actualmente în lumea materială. Nu provin de pe alte sisteme solare sau galaxii, sunt oameni din cea de-a treia generaţie, care au trăit pe pământ în timpul celor trei Regate. Oamenii prometeici se deplasează cu ajutorul OZN-urilor şi folosesc intrumente tehnologice de natură eterică. Îngerii şi oamenii primordiali - indiferent din ce categorie - nu au nevoie să se deplaseze sau să acţioneze cu ajutorul OZN-urilor. Puterile lor fiinţiale le sunt de ajuns. În acest context, se poate spune că istoria umanităţii a fost mult mai complexă decât este prezentată de istoriografia modernă, care nu ia în calcul decât rămăşiţele materiale ale trecutului. De asemenea, se poate spune că istoria umanităţii este mult mai complexă decât încearcă să demonstreze cei care au o idee fixă - presupusa intervenţie a "extraterestrilor" în istorie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.