1 – OAMENII, ADAMII - FIINŢELE CARE SUPRAVIEŢUIESC MORŢII, ADICĂ DESCOMPUNERII SUFLETULUI,TRUPULUI ŞI AUREI DE ROMÂN ŞI CARE PĂRĂSESC TERITORIUL ACTUAL AL ROMÂNIEI DUPĂ MOARTEA TRUPULUI MATERIC.
2 – FII ŞI FIICELE OMULUI - FIINŢELE CARE TRĂIESC O SINGURĂ EXISTENŢĂ, ŞI CARE NU SUPRAVIEŢUIESC MORŢII, ADICĂ DESCOMPUNERII SUFLETULUI,TRUPULUI ŞI AUREI.
Se împlinesc cincisprezece ani de când am început observarea atentă, prin clarvedere directă:
- a fiinţelor aflate în suflet, trup şi aură de român, pe teritoriul actual al României
- a celor trei ţinuturi energetice care compun teritoriul actual al României: ţinutul românesc de suflet – România Anima, ţinutul românesc material – România Materica și ţinutul românesc auric – România Aurica
- a legăturilor energetice existente între fiinţele îmbrăcate în suflet trup şi aură de român şi cele trei ţinuturi ce alcătuiesc împreună teritoriul românesc - ţinutul sufletesc, ţinutul material şi ţinutul auric
- a diferenţelor care pot exista: între fiinţele aflate pe teritoriul românesc,între fiinţele aflate pe teritoriul românesc şi fiinţele aflate pe alte teritorii,între trupul suflet, material şi auric al unei fiinţe aflate pe teritoriul românesc şi trupul suflet, materic şi auric al fiinţelor aflate pe alte teritorii,între cele trei ţinuturi ce compun teritoriul românesc şi ţinuturile ce compun teritoriile altor ţări.
Observarea prin Clarvedere Directă a lumilor, a fiinţelor şi a legăturilor dintre lumi si fiinţe, continuă şi la ora actuală, deoarece pe teritoriul românesc continuă să se nască fiinţe în suflet,trup şi aură dar şi să vină la încarnare, fiinţe umane în trupuri duh care îmbracă suflet, trup şi aură de român. De-a lungul timpului, în urma observării atente prin clarvedere a fiinţelor aflate în suflet, trup şi aură de român, pe teritoriul românesc, am ordonat aceste fiinţe în două mari categorii şi anume:Oameni şi fii ai Oamenilor, în funcţie de alcătuirea lor energetică şi de mersul acestora, adică de principiul energetic de funcţionare al acestor fiinţe.
Vom vorbi prin urmare despre:
1 – Oameni – fiinţele umane care rezistă descompunerii sufletului, trupului şi aurei lor de români.Sunt fiinţele umane care vin să-şi vindece impulsurile lor greşite (distrugătoare de lume şi de trupuri) manifestate prin trupul lor duh cândva, pe când se numeau Zei. Şi care acum învaţă prin trupul sufletesc, materic şi auric de român, respectul pentru viaţa lumii şi pentru viaţa tuturor fiinţelor în trup.
2 – Fii şi fiicele Oamenilor - fiinţele care nu rezistă descompunerii sufletului, trupului şi aurei lor. Sunt fiinţe care nu trăiesc decât o singură existenţă. Sunt fii fiilor lui Dumnezeu adică fii fiinţelor umane căzute din procesul de îndumnezeire al trupului lor duh. Sunt fii şi fiice de Oameni, Adamii căzuţi, fii şi fiice de îngeri căzuţi, fii şi fiice de fiinţe ale naturii, căzute. Sunt fii şi fiice rezultate prin încrucişarea celor trei seminţii. Sunt fiinţe care au chipul şi asemănarea defectă a creatorilor lor, zeii.
Căci Zeii, adică alţi dumne-zei decât DUMNEZEU, nu sunt altceva decât duhuri umane, duhuri îngereşti, duhurile naturii, care se manifestă în trupurile lor duh defectate prin depărtarea lor în duh de Duhul lui Dumnezeu. Vom discuta rezultatele observării atente prin clarvedere directă a acestor două categorii de fiinţe, Omul şi fiul Omului, fiinţe aflate în suflet, trup şi aură pe teritoriul românesc. Dar, în acelaşi timp vom comenta împreună de ce, când citim cele patru Evanghelii ale Bibliei, observăm că Dumnezeu coborât ca Hristos, se numeşte pe Sine în două feluri. Se numeşte pe Sine”Fiul lui Dumnezeu”atunci când vorbeşte cu Oamenii, adică cu fii lui Dumnezeu, foştii zei care se reîntorc la EL prin încarnări repetate şi se numeşte pe Sine”Fiul Omului”atunci când vorbeşte cu fii Omului, adică cu fii zeilor care nu vor încă să se reîntoarcă la Dumnezeu. Totodată vom medita împreună la tâlcul unei fraze interesante din”Acatistul Buneivestiri a Preasfântei Născătoare de Dumnezeu în care se scrie:
“Taina cea din veac se descoperă astăzi şi Fiul lui Dumnezeu fiu al omului se face, ca luând ce este mai rău, să-mi dea mie (n.a. mie, fiul omului) ce este mai bun. Amăgitu-s-a de demult Adam (n.a. Omul) şi poftind să fie Dumnezeu, nu a fost; iar Dumnezeu Se face om, ca să facă pe Adam Dumnezeu”, dar şi la altă frază, la fel de plină de tâlc din Acatistul Sfiintei Muceniţe Varvara, frază pe care o citim în Icosul al 2 – lea:
“Căutând Sfânta fecioară Varvara să înţeleagă ceea ce era de înţeles numai pentru Însuşi Făcătorul a toată făptura, vorbea cu mintea sa, zicând: idolii (n.a. dumne-zeii) cei întunecaţi cum ar putea să zidească luminătorii cei luminaţi ai cerului, spune-mi? La care, prin psalmistul a răspuns aşa: toţi Zeii neamurilor sunt demoni; iar Dumnezeu si Domn, Unul este, Care a făcut cerurile şi toată lumina lor.”

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.