luni, 23 mai 2016

Clarvederea directa redesteptata pe teritoriul Romaniei


Clarvederea directă, este vederea cea veche a Omului, este vederea cea de demult, vederea cea din începuturi dată Omului, pentru ca el sa aibă percepţia clară a Adevăratei Dumnezeiri și percepţia clară a Adevăratei Realităţi, cea orânduită de Adevăratul Dumnezeu coborât ca Hristos.  Odată activată şi focalizată Clarvederea Directă asupra românilor şi asupra Teritoriului Românesc ‚ vezi existenţa, vezi adevărata alcătuire şi vezi adevăratul mers al tuturor fiinţelor umane şi non-umane aflate pe Adevăratul Teritoriu Românesc, precum şi existenţa, adevărata alcătuire energetică şi principiul energetic de funcţionare al Teritoriului Actual Românesc. Clarvederea directă îţi oferă posibilitatea de a studia:  

A - Fiinţa Umană.  
B - Trupurile prin care se manifestă Fiinţa Umană, în cele 3 ipostaze în care se afişează Fiinţa Umană prin aceste trupuri, în aceste vremuri în drumul ei de reîntoarcere la Dumnezeu:  
1 – Fiinţa Umană înainte să vină în Lumea Materială – când Fiinţa Umană se manifestă în trupul duh, trup în care Fiinţa Umană a căzut de la îndumnezeire, şi prin care luptă să se reîntoarcă în procesul de îndumnezeire. 
2 – Fiinţa Umană în Lumea Materială – când Fiinţa Umană se manifestă în suflet, trup şi aură de român, trupuri prin care încearcă să îşi vindece trupul duh îmbolnăvit prin căderea fiinţei din procesul de îndumnezeire în trupul duh. 
3 – Fiinţa Umană după ce pleacă din Lumea Materială – când Fiinţa Umană varsă în duhul său bolnav, lumina strânsă de suflet pe Pământ, prin gândul, cuvântul şi purtarea sa iubitoare faţă de Hristos şi părinţi, faţă de semenii săi din familia sa şi faţă de semenii săi din alte familii. 
Aceste coborâri repetate ale fiinţei umane - pe teritoriul actual al României – în suflet, trup şi aură de român, poartă numele de ADAMPATARTA.  Acest proces Hristic de reîncarnare succesivă desemnează Calea prin care o categorie distinctă de fiinţe umane, Adamii,coboară pe teritoriul românesc actual, îşi refac prin modelul Hristic de suflet, trup şi aură de român, trupul duh distrus prin căderea lor din procesul de îndumnezeire, şi se reintegrează în acest proces de îndumnezeire. 
În urma acestor studii realizate prin clarvedere directă, obţii răspunsuri valoroase, inedite, la întrebări care frământă pe mulţi români, dar la care nu s-a mai răspuns până azi pe teritoriul actual al României decât superficial, evaziv:  
- Cine sunt fiinţele care vin în suflet trup şi aură de român? 
- Cine sunt fiinţele îmbrăcate în trupuri materiale de femei? 
- Cine sunt fiinţele care vin în trupuri materiale de bărbaţi? 
- Prin ce se deosebeşte sufletul, contrapartea energetică a trupului materic şi aura unei fiinţe umane care vine în trup material femeiesc, de sufletul, contrapartea energetică a trupului materic şi aura unei fiinţe umane care vine în trup material bărbătesc? 
- De unde vin toate aceste fiinţe umane? 
- De ce vin ele tocmai în România? 
- Cu ce scop vin aici aceste fiinţe, cu ce misiune? 
- Cine sunt fiinţele care sabotează misiunea acestor fiinţe umane care vin în suflet, trup şi aură de român? 
Azi, vremuri tulburi trăim şi sunt mulţi românii care trec de Cele 2 Vămi Întunecate Ale Pământului. Ei sunt cei care au fost cernuţi multe vieţi prin Sita Marii Finanţe şi prin Sita Marii Oculte, ca să înveţe că răul este binele făcut prost şi să înţeleagă de ce trebuie să renunţe în acest fel la cele 2 mite întunecate ale Celui Viclean - la Puterea şi la Ştiinţa de a înrobi orice trup prin îndepărtarea lui prin minciună de Pământul unde se naşte, putere dată lor de către Cel Viclean prin bani - la Puterea de a înrobi orice suflet prin îndepărtarea lui prin minciună de Hristos, putere dată lor de către Cel Viclean prin”iniţierile”în ştiinţele dumne-zeilor, adică în paranormal, în spiritual, în ocult, în ezoteric. Ca să înţeleagă că Răul este dreptatea făcută strâmb,aceşti români cu mintea întregită prin nenumărate contradicţii şi cu inima împlinită prin atâtea remuşcări, au adunat din scrumul suferinţelor conştiinţei lor, în decursul a multor vieţi trăite în teribilul război purtat cu sufletul lor, puterea de a rezista tentaţiei cosmice de a mai îmbrăca şi în această viaţă hainele lor vechi şi nedumnezeieşti de acumulatori de bani şi de putere, de mari maeştrii, de maeştrii spirituali, de şamani, de ezoterişti, de ocultişti. Haine prin care ei, în trecut, supuneau atât de uşor trupurile semenilor şi cu care le înrobeau aşa lesne sufletele şi cu care le cucereau atât de repede ţările…  Aceşti români, acum, prin sufletul şi prin trupul lor ca aurul încercat şi curăţat de zgură, descoperă Evanghelia lui Dumnezeu coborât pe Pământ ca Hristos, în care se vorbeşte despre o Cale optimă prin care fiinţa lor poate strânge în suflet, pe timpul unei vieţi, lumină de gând, cuvânt şi purtare, în familie şi la slujbă, lumină necesară însănătoşirii duhului. ACEASTĂ CARTE ESTE SCRISĂ DOAR PENTRU EI, IAR CAPITOLELE ACESTEI CĂRŢI SUNT SEMNE DE CIRCULAŢIE PE MAREA AUTOSTRADĂ A REÎNTOARCERII OMULUI ACASĂ, LA DUMNEZEU.  SEMNE PE CARE ÎN SFÂRŞIT LE POT RECUNOAŞTE. SEMNE CARE AVERTIZEAZĂ DRUMUL VIEŢII ACCIDENTAT, DRUMUL UNEI VIEŢI CU GROPI, DRUMUL VIEŢII CARE SE ÎNFUNDĂ… Numai aceşti români cernuţi în acest fel în multe vieţi prin Cel Viclean, descoperă azi că Evanghelia este Calea reîntoarcerii la Dumnezeu a duhului căzut al Omului. Căci dacă preoţii lui Dumnezeu coborât ca Hristos pe Pământ – sunt apostoli ai Evangheliei lui Hristos pe teritoriul românesc pentru Oameni, pentru Adami, adică pentru fii căzuţi ai lui Dumnezeu, atunci maeştrii spirituali, ocultiştii, ezoteriştii, care vestesc alte evanghelii ale altor dumne-zei, apostolii cui sunt? 
Răspunzând la aceste întrebări azi, vom încerca totodată, să tălmăcim împreună sensul versetelor biblice din 1 Timotei, cap. 4 versetele 1, 2, 3:  
“Dar Duhul spune lămurit că în timpurile din urmă unii se vor îndepărta de credinţă, dându-şi mintea unor duhuri înşelătoare şi unor învăţături ale demonilor”. “Abătuţi de făţărnicia unor Oameni, care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însăşi conştiinţa lor.” “Ei opresc căsătoria şi învaţă să te fereşti de unele mâncăruri, pe care Dumnezeu le-a făcut, ca să fie luate cu mulţumiri de către cei care cred şi cunosc adevărul”  .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.