Dinspre intuneric spre lumina

Dinspre întuneric spre lumină •%»
în cosmos, din punct de vedere aurie, există trei categorii principale de corpuri cereşti: găurile negre, sorii şi planetele. Toate celalte corpuri cereşti despre care vorbeşte ştiinţa modernă sunt metamorfoze ale acestora. Prima formă de manifestare a unui corp ceresc este gaura neagră. Tendinţa naturală a oricărei găuri negre din univers este de a deveni luminoasă. Procesul evolutiv al oricărui corp ceresc şi al cosmosului material în ansamblu este dinspre întuneric spre lumină. Treptat, o gaură neagră se transformă într-o nebuloasă. După o lungă perioadă de timp, din nebuloasă se nasc stelele şi sistemele planetare. Dacă o gaură neagră este formată din energie întunecată în proporţie de peste 99%, iar o planetă este formată din aproximativ 80 % energie întunecată, un soare - inclusiv soarele nostru - este format din cel puţin 51 % energie luminoasă şi 49% energie întunecată. Lumina înseamnă înţelepciune, iar întunericul înseamnă opusul acesteia: starea de inerţie şi de discontinuitate. Aceasta înseamnă că un soare este mult mai înţelept decât celelalte corpuri cereşti. Soarele sistemului nostru planetar este unul dintre cei mai înţelepţi din univers, iar lumina sa blândă asigură Vîaţa, în condiţii optime, pe planeta Pământ Evoluţia unui soare presupune o înţelepţire - o trecere de la întunericul unei găuri negre la lumină. Iniţial, un soare are o contraparte aurică întunecată, dar, o dată cu trecerea timpului, prin înţelepţire, aceasta devine luminoasă. Prin propria sa putere, un soare poate lumina planetele care se află în câmpul său gravitaţional, astfel încât acestea să devină vizibile. Acest fenomen este valabil şi pentru oameni; la rândul lor, oamenii trebuie să străbată complicatele tunele ale mţelepţirii individuale, pentru ca, din întunecaţi, să lumineze cu de la sine putere. Scopul oamenilor este de a spiritualiza
materia, pentru ca aceasta să lumineze. Cu alte cuvinte, oamenii trebuie să transforme contrapartea energetică întunecată a materiei, care se constituie a fi baza existenţei cosmosului fizic, în energie luminoasă, care să emită lumină. Cândva, în viitor, oamenii întrupaţi se vor manifesta precum cei din lumea astrală: corpurile lor fizice vor emite lumină, la fel ca duhurile. Acest fenomen va constitui preambulul unor mari transformări cosmice; atunci va apărea un cer nou şi un pământ nou, iar oamenii vor învinge moartea. Dar până atunci mai este încă foarte mult timp. Din punct de vedere aurie, stelele (sorii) sunt de două genuri: masculin şi feminin, în funcţie de felul energiei din care sunt formaţi. Sorii feminini sunt mai mari, mai luminoşi, dar mai nocivi decât cei masculini. Sorii masculini sunt mai mici şi mai dinamici, iar lumina lor pare mai blândă. Sorii au un proces evolutiv specific, care se repercutează, firesc, la nivelul material. După apogeul maturizării lor, sorii îşi pierd "slava" şi strălucirea, se sting treptat, până la stadiul de pitică roşie, apoi se sparg; porţiuni din "cadavrul" lor material se risipesc în spaţiu, fiind ulterior absorbite de găurile negre. Apoi procesul va fi reluat: atrăgând energie luminoasă de la sorii defuncţi, găurile negre se vor transforma în nebuloase, pentru ca în final să devină sori. întregul proces presupune o transformare continuuă a întunericului în lumină. 

Universul cosmologic

A» Universul cosmologic «^
Cosmosul material, pe care noi oamenii îl considerăm a fi imens, este ca o picătură de ulei într-un ocean infinit. Oceanul infinit este Sfera de Lumină, iar lumea materială este doar o enclavă în imensitatea acesteia. Savanţii afirmă că cosmosul material, numit şi "univers observabil" sau "orizont cosmologic", se întinde până la limita de 25 miliarde de ani-lumină. Nu se poate cunoaşte mai mult despre dimensiunile universului, iar acest fapt se datorează nu atât limitărilor tehnologiei, cât mai ales legilor naturale ale cosmosului. Orice obiect cosmic, care trece dincolo de "orizontul cosmologic" îşi pierde luminozitatea datorită depalsării spre roşu cu o viteză de peste 90% din viteza luminii şi nu mai poate fi detectat, devenind invizibil. Undeva, pe cuprinsul cosmosului material, se află sistemul nostru planetar. Sistemul nostru planetar are în total 12 corpuri cereşti, care orbitează în jurul Soarelui. Dintre cele 12 corpuri cereşti, 9 sunt materiale (inclusiv Soarele), iar 3 sunt eterice, aşadar invizibile prin intermediul simţurilor materiale şi nedetectabile prin instrumentele tehnologice. Datorită demersurilor ştiinţei moderne, se cunosc foarte multe cu privire la cele 9 planete materiale; nu acelaşi lucru se poate spune despre cele trei planete eterice. Cele trei planete eterice sunt numite astfel: Yuhton, Perfer şi Axiah. în termenii folosiţi astăzi, Yuhton a fost denumită Vulcan, Perfer a fost denumită Phaeton, iar Axiah a fost denumită Planeta X. Dintre ele, doar planeta eterică Perfer a fost cândva locuită. Perferul eteric este o planetă care a fost incendiată la sfârşitul ciclului al doilea. Ea arde şi astăzi la nivelul planului cuantic eteric. Celelalte două planete eterice, Yuhton şi Axiah, nu sunt deocamdată apte pentru a primi forme de viaţă eterică. Yuhton este prima planetă a sistemului solar, fiind situată imediat după Soare - undeva între Soare şi Mercur. Axiah este o planetă eterică, situată la capătul sistemului soalar, după Pluton, fiind cea mai depărtată planetă de Soare. Planetele eterice Yuhton şi Axiah nu sunt locuite.
Undeva, în interiorul sistemului nostru solar se află Pământul fizic. Pământul, ca planetă, nu seamănă cu nici o altă planetă a sistemului nostru solar. De altfel, Pământul nu seamănă cu nici o planetă din cosmosul material. Toate corpurile cereşti din cosmos au o contraparte energetică - o dublură energetică. Contrapartea energetică se află tot la nivelul planului cuantic materiei, nu la cel eteric sau la cel astral. Din punct de vedere al contrapărţii sale energetice, Pământul material se aseamănă cu o gaură neagră, ce are în mijlocul său un nucleu, ca un vârtej întunecat. Nucleul este mult mai întunecat decât restul contrapărţii energetice a globului fizic. Din punctul de vedere al contrapărţii energetice, tot ceea ce există în lumea materială - de la formele de relief la construcţii artificiale şi la fiinţe - se prezintă sub forma unor proiecţii întunecate. Nici o structură fizică materială nu emite lumină - nu este luminoasă. Singurele structuri ce emit lumină în lumea materială sunt structurile aurice interioare ale oamenilor - spiritele şi corpurile duh. Fireşte, structurile aurice interioare ale oamenilor nu aparţin planului material, ci unui plan cuantic superior; ele sunt doar "captive" în lumea materială. Aşadar, tot ce există în lumea materială, de la structura materială a fiinţelor la corpurile cereşti - materia ca aspect ontologic -, are la bază energii întunecate. într-un fel, se poate spune că tot ce există în lumea materială este format din întuneric. De aceea, structurile materiale nu pot fi observate decât atunci când sunt luminate de o sursă exterioară - ceea ce înseamnă că acea sursă exterioară trebuie să fie formată dintr-o energie cu o vibraţie mai înaltă. Dacă nu ar exista o sursă de energie capabilă să lumineze lumea materială, oamenii n-ar putea observa nimic din ceea ce îi înconjoară, tocmai datorită faptului că orice structură materială este formată din întunecime. în lumea materială, lumina Soarelui (sau a substitutului denumit electricitate) generează ceea ce noi desemnăm a fi văzul. Fără lumina Soarelui, oamenii nu ar putea percepe mediul înconjurător. Spre deosebire de orice structură din lumea fizică, o apariţie de fiinţă îngerească sau omenească decorporată (un duh de om) care se manifestă pentru scurt timp în lumea materială, luminează cu de la sine putere şi nu are nevoie de vreo sursă exterioară pentru a fi observată. Aceasta înseamnă că structura unei astfel de fiinţe nu este formată din energii întunecate, precum cele din lumea materială, ci din energii ce emit lumină. Acesta este, de altfel, motivul pentru care o apariţie a unei fiinţe angelice sau umane defuncte luminează pe timp de noapte, fiind vizibilă oamenilor încarnaţi datorită luminozităţii proprii, iar nu datorită faptului că este luminată de o sursă exterioară. Faţă de materie, structurile aurice transfizice manifestă anumite caracteristici speciale, asemănătoare cu cele atribuite de savanţii moderni antimateriei. Savanţii moderni afirmă că, undeva, la un nivel cuantic insuficient cercetat astăzi, există ceea ce ei definesc a fi antimaterie (antiparticulă, antiproton, antineutron etc). Evident, ceea ce astăzi este definit drept antimaterie este considerat a fi ceva opus materiei şi implicit, lumii vii, dar nu s-a realizat încă un consens al lumii ştiinţifice actuale cu privire la acest subiect. Fiind formată doar din energii întunecate, contrapartea Pământul material se aseamănă cu o gaură neagră (repetăm, contrapartea energetică nu trebuie confundată cu aspectul eteric sau astral;^ este vorba doar despre substratul energetic al materiei). în mijlocul acestei găuri negre, se află nucleul întunecat al Pământului fizic, care se prezintă ca un vârtej. La fel se prezintă şi toate celalalte corpuri cereşti din univers. între nucleul întunecat al pământului fizic şi nucleele tuturor corpurilor cereşti din cosmos s-au format legături energetice, formate din raze întunecate. Prin intermediul acestor raze de energie întunecată, nucleul pământului este în conexiune cu nucleele tuturor corpurilor cereşti din cosmosul material. Aceste raze de energie întunecată pot fi denumite raze de creaţie. Razele de creaţie au aspectul unor canale prin care cirulă curenţi de energie întunecată. La ieşirea din nucleul întunecat al globului fizic, razele de creaţie nu au un diametru prea mare: nu Spăşesc 30 de centimetri. Ele se lărgesc progresiv pe măsură ce se îndepărtează de pământ. La ieşirea din atmosferă, razele de creaţie nu depăşesc trei metri diametru, dar în spaţiul cosmic ating diametre impresionante, de mai mulţi kilometri. Cu cât se depărtează de globul terestru, razele de creaţie sunt mai mari şi mai ample. Spaţiul cosmic este străbătut de nenumărate raze energetice întunecate, ce fac legătura între nucleul pământului fizic şi toate corpurile cereşti. Fiecare rază de creaţie este unică, în sensul că prin ea se realizează o conexiune energetică între nucleul Pământului şi nucleul unui singur corp ceresc, fără a interfera cu altele. Fiecare rază are propria sa energie modulată informaţional;
emite un anumit sunet, un anumit miros şi o anumită lumină întunecată (nota bene: evident, în lumea materială, lumina nu poate fi întunecată, dar din punctul de vedere discutat aici se poate concede că există o lumină de culoare neagră. Mai mult decât atât: lumina de culoare neagră are o radiaţie întunecată. Se poate concluziona astfel că lumina neagră este o altfel de lumină, care nu are corespondent în lumea materială). La fel ca un fir de înaltă tensiune în jurul căruia se acumulează câmpuri de forţă, toate razele întunecate emit, la rândul lor, o radiaţie întunecată, ce se propagă, omnidirecţional, în spaţiul cosmic. Radiaţia tuturor razelor creează un câmp energetic unic, de culoare întunecată, care se reflectă la nivelul material. De aceea, pe timpul nopţii, cerul are o culoare întunecată (desigur, ştiinţific, alta este explicaţia). Prin intermediul razelor de creaţie are loc un schimb continuu de energie modulată informaţional între nucleul Pământului şi nucleele tuturor corpurilor din cosmos. Acest schimb de energie are loc în cadrul unui proces de feadback: pe de-o parte, întunecimea din nucleul fizic al Pământului (energiile întunecate) este emisă către toate corpurile cereşti, iar de cealaltă parte, nucleul pământului fizic atrage toată energia întunecată din cosmos. Acest dublu proces poate fi înţeles ca o respiraţie şi ca o inspiraţie neîncetată, în cadrul unui proces de autoreglare continuuă. Universul fizic este format din găuri negre, din sori, din planete etc. La fel ca universul fizic, aura omului este formată din atomi luminoşi, adică din sori (stele), din planete, din spaţii întunecate (care dau senzaţia unor porţiuni de discontinuitate) şi din găuri negre - vârtejuri întunecate care absorb energia. Există o corespondenţă perfectă între numărul corpurilor cereşti din universul material - miliarde şi miliarde de corpuri cereşti - şi numărul de atomi luminoşi din aura omului. Modificările produse pe pământ, la nivelul structurii aurice a oamenilor, sunt în corespondenţă cu modificările petrecute la depărtări de miliarde de ani-lumină, în spaţiul cosmic, prin procesul continuu de feadback, realizat prin intermediul razelor de creaţie. Ceea ce este sus este jos, ceea ce este jos este sus. între microcosmos şi macrocosmos, între cerurile mari (cosmosul) şi cerurile mici (aura oamenilor) este astfel o corespondenţă perfectă. Din centrul universului se vede totul, dar dinspre periferie nu se vede centrul. Ceea ce înseamnă că curbura spaţiului este un fapt concret şi că universul material se aseamănă cu o pâlnie inversată, al cărui centru este situat în adâncime. Cu cât un ipotetic observator se depărtează de centru urcă, iar cu cât se apropie de centru, coboară. 

Pharismah

A» Pharismah <*?
Dumnezeu, prin natura Sa, este continuitatea creaţiei. Principala particularitate a manifestării lui Dumnezeu este faptul că nu-şi distruge niciodată creaţia. Dacă ar produce, chiar şi indirect, discontinuitatea creaţiei, Dumnezeu s-ar manifesta în afara însuşirii sale fundamentale - ceea ce nu este posibil. Dumnezeu a acordat tuturor fiinţelor, create de El însuşi, o însuşire esenţială: capacitatea de a se manifesta în mod autonom, prin liberul arbitru. Prin liberul arbitru, toate fiinţele din cosmos au posibilitatea de a se manifesta după cum doresc, în bine sau în rău. Atunci când se manifestă în sensul continuităţii creaţiei, fiinţele sunt în acord cu Ordinea cosmică. Atunci când se manifestă în sensul discontinuităţii creaţiei, fiinţele din cosmos faptuiesc răul. în cazul oamenilor, liberul arbitru nu este doar o particularitate metafizică abstractă. Liberul arbitru este o particularitate concretă, care se exprimă, la nivelul structurii aurice, prin emiterea unei energii modulate informaţional. Cel care emite această energie modulată informaţional este chiar spiritul omului, de formă sferică, care la oamenii întrupaţi se află în zona pieptului. Energia emisă se numeşte pharismah (phar-ismah) şi poate fi definită drept energia voinţei spiritului. Spiritele oamenilor au fost create în Lumea fără formă, de Dumnezeu Unicul, fiind înzestrate cu această capacitate de a emite pharismah. Pharismah este o energie pe care omul o emite în spiritul său, în momentul în care ia o decizie. De aceea, se spune adesea că, mai întâi, omul ia o decizie în inima lui - în inima fiinţei sale interioare. Această decizie poate fi denumită intenţie. Emiterea acestei energii se produce datorită unui atribut fundamental al spiritului - atribut ce poartă numele de voinţă. Energia pharismah este cea mai puternică energie din cosmos, fiind identică, ca funcţionalitate, cu energia primordială emisă de Unicul Dumnezeu, în momentul creaţiei lumii. La început, Dumnezeu a emis o energie pharismah - ceea ce înseamnă că Dumnezeu a manifestat o Intenţie în Inima Sa, potrivit atributului Voinţă. Diferenţa dintre energia pharismah emisă la începutul creaţiei de către Dumnezeu şi energia pharismah a oamenilor este, fireşte, imensă, dar, ca
funcţionalitate, sunt asemănătoare. In momentul în care o fiinţă omenească din planul cuantic material emite o pharismah, repetă ceea ce a făcut Dumnezeu la începutul creaţiei. în fiecare moment al existenţei sale, orice fiinţă omenească emite o astfel de energie modulată informaţional, pharismah. Energia pharismah este ca o rază laser emisă de spiritul omului. Durata emiterii unei energii pharismah este de câteva fracţiuni de secundă, ca un flash laser extrem de scurt. Din acest punct de vedere are mai puţină importanţă dacă, în cele din urmă, emiterea acestei energii este urmată sau nu de transpunerea ei în practică - de materializarea intenţiei din inima omului. Ceea ce are deosebită importanţă este emiterea ei, indiferent de condiţii şi de transpunerea ulterioară în practică. Energiile pharismah, ca expresie a voinţei spiritului, nu pot fi decât luminoase. Atunci când sunt emise de spiritul omului, toate energiile pharismah sunt luminoase. Dar, în cazul in care omul nu respectă Ordinea cosmică, energiile pharismah se întunecă la scurt timp după ce sunt emise. Astfel, din punctul de vedere al respectării Ordinii cosmice, se poate vorbi despre două tipuri de energii pharismah: luminoase şi întunecate Energiile pharismah luminoase sunt în rezonanţă cu Ordinea cosmică, cu Dumnezeu şi cu toate fiinţele luminoase din cosmos. în schimb, energiile pharismah întunecate sunt în rezonanţă cu fiinţele întunecate din cosmos - cu Cel rău. în momentul în care un om emite o energie pharismah luminoasă, intră în sintonie cu Dumnezeu, dar în momentul în care emite o energie întunecată intră în conexiune aurică cu Cel rău, pe care-1 cheamă, ca şi cum l-ar suna pe telefonul mobil. Modul în care oamenii emit energii pharismah poate fi exemplificat printr-un eveniment preluat din existenţa cotidiană. Să spunem că, în lumea materială, un om se mânie subit pe un semen care-1 jignise, astfel că, într-o fracţiune de secundă, simte pornirea de-al lovi. Chiar în fracţiunea de secundă în care simte mânia, omul emite o energie phatismah. Această pharismah, care este o energie modulată informaţional, este emisă chiar de spiritul său, prin atributul voinţă, ca intenţie. în cazul nostru, energia pharismah, ca expresie a atributului voinţă, este luminoasă, dar, imediat după ce este emisă, se întunecă. Raza luminoasă ce ţâşneşte din spiritul omului se transformă în una întunecată, datorită faptului că intră în disonanţă cu Ordinea cosmică - care reprezintă Voinţa lui Dumnezeu. Astfel voinţa omului se opune Voinţei lui Dumnezeu, iar omul devine vrăjmaş sau adversar -omul devine Cel rău. Fireşte, această constatare este valabilă doar în secunda în care omul emite acea rază întunecată. Să spunem că, în secunda următoare, omul din exemplul nostru îşi domoleşte mânia, se calmează şi întinde împăciuitor mâna semenului său, care-1 jignise. în momentul în care întinde mâna semenului său, omul emite o nouă pharismah. De data aceasta, pharismah nu se mai întunecă, ci rămâne luminoasă. Acest exemplu, în care un om se mâniază şi simte nevoia de a ridica mâna asupra aproapelui, dar care, în cele din urmă, se calmează, merită o scurtă analiză, pentru că este baza de pornire a tuturor evenimentelor nedorite din lumea materială. După cum se poate constata, în acest exemplu tipic, omul jignit s-a comportat creştineşte - nu a greşit. La prima vedere, se poate spune că acel om nu a acumulat karma negativă. Totuşi, la o analiză mai atentă, se poate constata că lucrurile nu stau chiar aşa; cel mai adesea, socotelile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg. Şi cum târgul este destul de mare, se poate spune că acel om a acumulat karma negativă, datorită acelei pahrismah întunecate pe care a emis-o. în momentul mâniei, pharismah întunecată a pornit instantaneu din spiritul acelui om şi s-a propagat prin spaţiu, ca o rază laser. în mod firesc, a fost receptată de către fiinţele care sunt în rezonanţă cu ea - fiinţele întunecate, cele denumite generic Cel rău. Traseul urmat de pharismah întunecată nu este prea greu de determinat: s-a propagat până în haos, acolo unde adastă, într-o aşteptare somnolentă, lipsit de fiinţă şi de energie, Cel rău: fiinţele Lorehh şi Dree. Prin energia pharismah întunecată, Cel rău a fost alimentat cu energie suplimentară, astfel că a devenit atent la emitent. Urmând pharismah în sens invers, Cel rău 1-a localizat pe emitent şi apoi a început să-i facă curte asiduă. Fiind chemat pe firul scurt, Cel rău - prin unul din reprezentanţii săi, Lorehh sau Dree - a intrat astfel în conexiunea aurică cu omul respectiv. Aceasta a fost, desigur, fotografia omului, realizată chiar în secunda în care a emis pharismah întunecată. Omul în cauză a acumulat karma negativă - s-ar putea spune că a încasat o bilă neagră. Ceea ce s-a petrecut după aceea, în momentul în care omul s-a stăpânit şi a întins mâna aproapelui, concomitent cu emiterea energiei pharismah luminoase, este o altă
poveste. Este o altă fotografie a poziţiei omului faţă de cosmos şi faţă de Ordinea cosmică. Pharismah luminoasă, emisă de omul care a întins mâna (sau celălalt obraz) semenului urmează un alt traseu. Acest traseu este cel normal. Pharismah emisă de spiritul omului este atrasă, în mod firesc, de Cel compatibil cu ea, Dumnezeu. De la Dumnezeu, pharismah se întoarce în spiritul omului - cel care a emis-o. Astfel, circuitul Luminii se închide în Dumnezeu. Lumina se închide în Lumină. Din Dumnezeu, care este Puterea Supremă, pharismah revine la om însutită. Dacă un om face un pas către Dumnezeu, Dumnezeu face o sută de paşi spre el. Intre prima pharismah (întunecată) şi a doua pharismah (luminoasă) este atât o diferenţă de traseu, cât şi o diferenţă de timp. Cu atât mai mult, este o diferenţă de efect; fiecare dintre pharismah produce efecte corespunzătoare naturii sale. Diferenţa de traseu este clară. La fel de clară este şi diferenţa de manifestare a efectului. Diferenţa de timp este mai puţin clară pentru noi, oamenii, dar poate fi înţeleasă cu uşurinţă.   După   cum   s-a   remarcat,   între   emiterea   primei pharismah - cea întunecată - şi emiterea celei de-a doiîa, care a fost luminoasă, s-a scurs o perioadă de timp. Pentru noi, este o vorba despre o diferenţă de timp nesemnificativă, dar pentru cosmos şi pentru mecanismele sale de funcţionare este o diferenţă radicală. în prima fază, omul a emis o pharismah întunecată. Pharismah întunecată s-a mişcat dinspre prezentul omului spre trecut, atrăgând la viaţă pe Cel rău. Chemând la viaţă pe Cel rău, omul a murit pentru cosmos chiar în acea fracţiune de secundă. In a doua fază, omul a emis o nouă pharismah, dar aceasta a fost luminoasă. Pharismah luminoasă a conectat iarăşi omul la prezentul continuu - la timpul lui Dumnezeu, acolo unde toate sunt una. Prin conectarea la prezentul continuu, omul a revenit la viaţă. în ambele faze, ceea ce omul a emis din centrul fiinţei sale (din inima fiinţei sale) are tendinţa de a se reîntoarce dinspre periferie, ca plată sau ca efect. Ca regulă generală, orice pharismah, fie bună, fie rea, se reîntoarce pe la periferie, după ce, anterior, a fost emisă din centrul fiinţei omului - din spirit. Fiecare tip de pharismah îşi realizează efectul său, în conformitate cu natura sa. După ce omul a emis o pharismah, efectul se reîntoarce pe la periferie. Fireşte, se reîntoarce pe la periferia existenţei sale cotidiene, care este situată în spaţiu şi timp. Deşi se spune adesea că "destinul" are mâna foarte lungă, efectul nu întârzie prea mult timp după emiterea unei pharismah întunecate. Astfel că nu ar trebui să surprindă faptul că, la doar câteva minute după emiterea energiei pharismah întunecate, omul din exemplul nostru este deschis unui eveniment dramatic, perfect compatibil cu natura acelei pharismah. Să ne imaginăm că, aflat încă sub imperiul mâniei interioare, după despărţirea de semenul căruia îi întinsese mâna, omul din exemplul nostru trece neatent strada printr-un loc nepermis. Este chiar o porţiune de stradă, situată imediat după o curbă, ce nu oferă prea multă vizibilitate conducătorilor auto. Două secunde mai târziu, chiar în acea porţiune de drum traversată de acel om aflat încă în stare de nervozitate, trece în viteză un bolid. Dacă ajungea cu două secunde mai devreme, datorită vizibilităţii reduse, bolidul avea toate "şansele" să-1 accidenteze grav pe omul din exemplul nostru. Nu contează dacă bolidul vine de la periferia cartierului sau a oraşului în care se găseşte omul sau vine doar de la periferia razei sale vizuale. Nu contează nici faptul că viteza bolidului este direct proporţională cu forţa enervării omului în momentul emiterii pharismah. Oricum, nu este în apropiere nici un observator obiectiv care să calculeze toate aceste coordonate. Şoferul maşinii şi omul din exemplul nostru. Nu s-au văzut, nu s-au cunoscut: omul din exemplu nostru nu are de unde să ştie că şoferul bolidului tocmai trecuse printr-un eveniment neplăcut: îl enervase şeful, care-i reproşase că nu a îndeplint corespunzător o sarcină de serviciu. Şoferul s-a abţinut în ultima clipă să-i demonstreze şefului, prin fapte, care este adevărata sa stare de spirit. A plecat nervos, s-a suit în maşină şi a gonit nebuneşte pe străzi. Nu a observat că era pe punctul de a acroşa un pieton chiar într-o porţiune de drum lipsită de vizibilitate, imediat după o curbă. Nici dacă ar fi frânat brusc, n-ar fi putut evita accidentul. Nici omul din exemplul nostru nu a observat pericolul, fiind absorbit în propriile gânduri. Dacă bolidul ajungea cu două secunde mai devreme, era deja accidentat.
Fireşte, este un exemplu puţin forţat, care a avut doar rolul de a indica, în termeni generali, modul în care se propagă energiile pharismah şi, cu atât mai mult, modul în care acestea devin creatoare de evenimente. Faptul că destinele celor două spirite întrupate (şoferul şi pietonul) creatoare de pharismah, nu s-au intersectat în mod dramatic, nu se datorează unei coincidenţe sau, pur şi simplu, întâmplării. Se datorează răspunsului lui Dumnezeu. Dumnezeu a răspuns celei de-a doua pharismah - luminoase - emise de cei doi oameni, a căror caracteristică principală a fost iertarea. Fiecare pharismah a generat evenimente compatibile cu natura sa: cea întunecată a generat ceva ce s-ar fi soldat cu un acccident; cea luminoasă a generat salvarea celor doi oameni - a pietonului şi a şoferului. Fără nici o îndoială, întrebarea care se pune este dacă acest exemplu reprezintă doar o exagerare, lipsită de orice suport real. Dacă reprezintă o exagerare, totul este bine: oamenii pot dormi liniştiţi în continuare; nici un pericol la onzont - nimic nou la periferie. Dacă nu reprezintă o exagerare, chiar dacă această probabilitate nu depăşeşte  1  %,  atunci lucrurile se schimbă; o astfel de probabilitate poate pune pe gânduri orice conştiinţă omenească. Concluzia este una singură: faptul că nu se produc atât de multe accidente sau evenimente catastrofale demonstrează faptul că, în timp ce noi dormim, Cineva are grijă de noi. Acel Cineva munceşte foarte mult, secundă de secundă, de la începuturi până în prezent. Este omniprezent şi atoateştiutor. Ştie cum să intervină atunci când este cazul, cu cea mai mare discreţie, fără a anula liberul arbitru al oamenilor. Fireşte, exemplul de mai sus poate naşte o serie de întrebări colaterale. Cea mai pertinentă ar suna în felul următor: dacă omul din exemplul nostru nu ar fi emis a doua pharismah -cea luminoasă - ce s-ar fi întâmplat ? 

Karma

> Karma «^
Diferenţa de potenţial dintre Planul lui Dumnezeu şi modul în care oamenii aduc prejudicii cosmosului se numeşte karma. Nu se poate vorbi despre karma, decât în momentul în care oamenii nesocotesc Planul lui Dumnezeu. Dacă oamenii n-ar nesocoti Planul lui Dumnezeu, n-ar exista karma. Nesocotind Planul lui Dumnezeu, oamenii atrag trecutul, adică amintirea. Trecutul şi amintirea sunt Cei răzvrătiţi (Cel rău) - Şhantiah, Hailshithan, Lucifer, Dree, Lorehh, Primordialii întunericului şi cei care i-au urmat. Oamenii întrupaţi care nesocotesc Planul lui Dumnezeu, ce presupune prezervarea creaţiei, faptuiesc răul. Făpruind răul, oamenii se conectează amintirii reziduale a cosmosului - se conectează la recycle bin al cosmosului - făcând saltul de la Viaţă la Moarte. în momentul în care oamenii fac răul în lumea materială, Fiii întunericului (Cel rău) fac un uriaş salt în timp, deplasându-se din trecutul în care sunt blocaţi, pentru a veni în prezent. Astfel ei fac saltul de la Moarte la Viaţă. în schimb, oamenii care faptuiesc binele şi respectă Planul lui Dumnezeu se situează în prezentul continuu, deci trec de la Moarte la Viaţă. Viaţa este Dumnezeu. Binele presupune aşadar perpetuarea creaţiei, a formei şi a fiinţei, iar râul este conectarea la trecutul care crează
discontinuitatea creaţiei, a fiinţei şi a formei. A face Binele înseamnă a perpetua creaţia lui Dumnezeu în orice formă se prezintă ea: relaţii sociale, prietenii, relaţii de familie, în ceea ce priveşte raporturile cu natura, cu mediul animal şi vegetal etc. Când omul face Binele se situează în prezentul continuu - în Firea Lucrurilor - care este Timpul lui Dumnezeu, unde nu există nici lege, nici tocmeală, nici karma. De exemplu, când un om leagă o prietenie sau când se îndrăgosteşte, se situează în Firea lucrurilor - în prezentul continuu. Când un om desface o prietenie sau îşi părăseşte iubita, se conectează trecutului, repetând ceea ce au făcut Cei răzvrătiţi - Şhantiah, Hailshithan, Lucifer şi toţi care au ales Calea întunericului. în momentul ruperii unei relaţii (indiferent de motiv), omul săvârşeşte răul, întrucât creează discontinuitate. Tot astfel se petrec lucrurile în cazul relaţiilor defectuoase între semeni: certuri, bătăi, jigniri, în cazul distrugerii unei părţi a naturii, în cazul vătămării vegetalelor şi animalelor etc. A face răul înseamnă a crea discontinuitatea formei şi fiinţei şi a aduce prejudicii creaţiei lui Dumnezeu. Răul este depărtarea de prezentul continuu şi blocarea în trecut, acolo unde există lege şi tocmeală - acolo unde există karma. Orice formă umanoidă care făptuieşte răul întrerupe legătura cu Jumnezeu, astfel că nu mai posedă energia care s-o atragă spre viitor şi care să-i asigure continuitatea Dacă am folosi limbajul creştin, am putea spune că toţi oamenii încarnaţi, prin modul lor de comportare, sunt în păcat, iar păcatul înseamnă moartea. Aceasta înseamnă că oamenii nu sunt vii. Pentru Dumnezeu, toţi oamenii sunt morţi. în cosmos există două mari Cărţi. Prima este Cartea celor Vii, iar a doua este Cartea celor Morţi. Aceste cărţi sunt ţinute de Serafimi. Toţi oamenii - fie decorporaţi, fie întrupaţi în lumea materială - sunt trecuţi în Cartea celor Morţi. Cartea celor Vii este goală - are paginile albe. (17) Dumnezeu se deplasează înainte, creând neîncetat viitorul care înseamnă continuitatea. Oamenii au rămas ancoraţi în trecut, unde nu există decât Urma lui Dumnezeu, orbecăind prin întunecime. Dumnezeu îşi cheamă fiii rătăciţi, căutând să-i atragă către Sine. întrebarea pe care întregul cosmos şi-o pune este dacă oamenii vor fi capabili, în cele din urmă, să redescopere Calea şi să se reacordeze la prezentul continuu. 

Perpetuarea creatiei

• Perpetuarea creaţiei *&
Dumnezeu asigură continutatea tuturor formelor din cosmos, inclusiv a formei umanoide printr-o capacitate denumită Iubire. Iubirea este a doua Persoană a lui Dumnezeu. In al patrulea ciclu cosmic, Iubirea, a doua Persoană, s-a întrupat în lumea materială printr-o naştere imaculată, iar oamenii au numit-o Iisus Hristos. Capacitatea formei de a se menţine şi de a se păstra ca formă, în mod continuu, se numeşte Lumină. Lumina este a treia Persoană a lui Dumnezeu. Oamenii o numesc Duhul Sfânt sau Sfântul Spirit. Orice formă umanoidă din cosmos se poate menţine în stare de funcţionare doar prin acceptul şi cu aportul de energie al lui Dumnezeu-Iubire, a doua Persoană. Toate formele şi fiinţele care dispar din formă şi din fiinţă, o fac fără acceptul lui Dumnezeu-Iubire, a doua Persoană. Ele dispar cu de la sine putere, independent de Dumnezeu. Poziţia faţă de principiul continuităţii formei şi, implicit, faţă de Planului lui Dumnezeu îşi găseşte expresia sa cea mai completă în manifestarea pe scena cosmosului a celor două tabere îngereşti de formă umanoidă: Fiii Luminii şi Fiii întunericului - a binelui şi a răului. Fiii luminii - Fii ai principiului de continuitate - sunt acei îngeri care au păstrat legătura cu Dumnezeu, cunosc înţelepciunea lui Dumnezeu şi lucrează pentru ducerea la împlinire a Planului Său. în schimb, Fiii întunericului s-au rupt de Dumnezeu cu de la sine voinţă. Ei nu mai urmează principiul . lui Dumnezeu de continuitate a creaţiei, astfel că nu mai respectă Planul lui Dumnezeu. Fiii întunericului nu mai cunosc decât Urma lui Dumnezeu, fiind blocaţi în trecut şi în amintire. La rândul lor, oamenii reflectă în planul material cele două poziţii strategice faţă de Planul lui Dumnezeu. De-o parte se situează Oamenii luminii, iar de cealaltă parte Oamenii întunericului. Oamenii luminii acţionează în sensul perpetuării creaţiei lui Dumnezeu - al continuităţii a tot ce există. In schimb, Oamenii întunericului lucrează în sensul prejudicierii creaţiei lui Dumnezeu. Oamenii care nu se conformează Planului lui Dumnezeu ce presupune continuitatea creaţiei, se conectează prin sintonie, instantaneu, primului om care s-a răzvrătit - Şhantiah -, repetând păcatul originar şi chemând la viaţă amintirea. Pe măsură ce cheamă o amintire la viaţă, fiecare om face un pas spre moarte. De acea, moartea este rezultatul păcatului originar, pe care fiecare om trebuie să-1 răscumpere. Ceea ce se naşte în fiecare om încarnat ca fiind diferit de prezentul continuu, se depărtează de Dumnezeu şi atrage amintirea care este trecut. Amintirea este karma.

Prezentul continuu

* Prezentul continuu «^
Dumnezeu (format din cele trei Persoane nedespărţibile: Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul şi Dumnezeu-Sf. Duh) gândeşte Binele, iar apoi îl transformă în Sunet. Dumnezeu gândeşte, are un Plan, pe care-1 spune prin Sunet - prin Vorbire Dumnezeiască - către tot cosmosul. Deocamdată, doar Fiii Luminii mai pot percepe Vorbirea lui Dumnezeu şi pot cunoaşte Planul. De aceea, Dumnezeu vorbeşte fiecărui Fiu al Luminii, secundă de secundă - ceea ce înseamnă că există o comunicare continuă a lui Dumnezeu cu fiecare înger al Său. în acest mod, Fiii Luminii cunosc permanent fiecare detaliu al Planului lui Dumnezeu. Istoria cosmosului se desfăşoară după principiul putere mare - putere mică (numit thent-thint). (16) Dumnezeu este Puterea mare; de fapt, Dumnezeu este Puterea Supremă. Ca Putere Supremă, Dumnezeu emite o energie numită prezentul
continuu. Deşi Dumnezeu se manifestă doar ca prezent continuu, în cosmos, energia Sa se manifestă ca viitor. Cosmosul există datorită faptului că energia prezentului continuu se manifestă ca energie numită viitor. Doar energia numită prezent continuu poate asigura continuitatea creaţiei. Ca energie, prezentul continuu atrage trecutul. Prezentul continuu este, în acest caz, puterea mare, iar trecutul este puterea mică. Astfel, puterea mare atrage puterea mică, energia mare atrage energia mică. Energia mare, care atrage, se numeşte prezent continuu. Energia mică, atrasă, se numeşte trecut. Energia numită trecut poartă numele de amintire. Trecutul este doar amintire a prezentului continuu. Ceea ce se naşte ca fiind diferit de prezentul continuu, se depărtează de acesta. Astfel, energia numită trecut se depărtează de prezentul  continuu.  Totodată,  energia numită trecut  se îndepărtează de Punctul fix - care este situat chiar în centrul Oceanului de Lumină. Acest Punct fix este Dumnezeu. Acest principiu valabil la nivelul Oceanului de Lumină, este, implicit, valabil şi la nivelul planului material. în acest context, se poate spune că universul material, cu toate galaxiile şi stelele sale, este o amintire cristalizată a trecutului, a energiei trecut. Cosmosul material este actualmente în stare de expansiune cuantică datorită faptului că se depărtează de punctul fix, imuabil şi continuu, care este Dumnezeu. Cosmosul - şi implicit, toate fiinţele care trăiesc în el - este trecut cristalizat. Cosmosul este karma cristalizată. Orice fiinţă de formă umanoidă - îngerească sau omenească - din cosmos, care a întrerupt legătura cu Dumnezeu, nu mai are energia care s-o atragă spre viitor şi care să-i asigure continuitatea. Drept urmare, percepţia celor care au întrerupt legătura cu Dumnezeu este de cădere în hău, cu mare viteză. în trecut, aceştia nu pot cunoaşte decât Urma lui Dumnezeu. Urma lui Dumnezeu este amprenta lăsată de Gândirea lui Dumnezeu. Dumnezeu se află în prezentul continuu şi nu se mai poate întoarce pe propriile sale Urme. Dumnezeu rămâne nemişcat şi imuabil în prezentul continuu, dar pentru fiinţele din cosmos El se manifestă ca viitor. Pentru fiinţele din cosmos, Dumnezeu merge mereu înainte, spre viitor, atrăgându-i pe toţi către Sine. Spre comparaţie, să ne gândim la o pasăre care zboară şi pierde ceva din cioc sau la un avion care se deplasează cu mare viteză şi lasă în urmă paraşutişti. Acel ceva, o rămurică, rămâne în urma păsării, care-şi continuă drumul în zbor. Tot astfel, paraşutism' rămân în urmă, ca nişte pete colorate, în timp ce avionul îşi continuă imperturbabil zborul. (Se poate medita astfel la relativitatea timpului apărută în cazul teoretic în care avionul ar zbura cu o viteză atât de mare încât, întro fracţiune de secundă, ar ocoli întregul pământ şi s-ar afla iarăşi deasupra capului paraşutiştilor care abia săriseră). Toţi Cei răzvrătiţi - Cel rău: oameni, fiinţe îngereşti sau spirite ale naturii - se pot conecta doar energiei mici, numită trecut. De aceea, în acest caz, ei sunt puterea mică. Pentru a se racorda la prezentul continuu, toţi Cei răzvrătiţi au nevoie de o energie mai mare. Această energie este emisă de oamenii încarnaţi care intră în rezonanţă cu ceea ce sunt ei. Cei răzvrătiţi nu se mai pot reconecta la Gândirea lui Dumnezeu din prezentul continuu decât prin oamenii încarnaţi şi doar atunci când oamenii se conectează la ceva petrecut în trecut. Când oamenii fac ceva rău, se conectează automat la trecut, repetând ce au făptuit cândva Cei răzvrătiţi. Prin erori comportamentale - căderi în ispite -, oamenii încarnaţi intră în rezonanţă cu trecutul, cu amintitile Celor răzvrătiţi. în fond, oamenii intră în rezonanţă cu amintirile reziduale ale cosmosului, cu ceea ce se află în recycle bin de la nivelul megacalculatorului care este cosmosul. Prin această conexiune, Cei răzvrătiţi fac din om puterea mare. Oamenii, ca putere mare, asigură viitorul şi continuitatea puterii mici, care, în acest caz, sunt Cei răzvrătiţi. Oamenii sunt cei care cheamă la viaţă şi asigură continuitatea Celor răzvrătiţi, prin reconectarea la energia trecut, în urma făptuirii răului. Astfel, oamenii atrag energia numită trecut, adică amintirea. Prin atragerea amintirilor reziduale ale cosmosului, oamenii se întorc în trecut, spre moarte, în timp ce Cei răzvrătiţi vin la viaţă. Uneori, pentru a se reîntoarce rapid în trecut, unii oameni dezaxaţi fac ritualurile religioase inversate (luciferice
sau shaitanice), prin care atrag amintirea trecutului, depărtându-se şi mai mult de Dumnezeu. 

Haosul

&> Haosul <*& în primul ciclu al cosmosului exista o singură categorie de îngeri şi de spirite ale naturii - denumită Fiii Flăcării -, care trăia în pax divina. Exista, de asemenea, o singură categorie de oameni - androginii primei generaţii. După rebeliunile succesive din primul şi din cel de-al doilea ciclu, atât oamenii, cât şi îngerii s-au scindat (ceea ce va fi spus despre îngeri este valabil şi pentru spiritele naturii). Cei care au continuat să respecte poruncile lui Dumnezeu au rămas în pacea divină. Ei au continuat să se numească Fiii Flăcării sau Fiii Luminii. în schimb, cei care s-au răzvrătit împotriva planului lui Dumnezeu - oameni, îngeri sau spirite ale naturii -, şi-au schimbat orientarea "ideologică" şi înfăţişarea. în momentul rebeliunii, îngerii, spiritele naturii şi oamenii au devenit Fii ai întunericului sau Cel rău - într-un fel, se poate spune că au devenit o fiinţă colectivă, care manifestă la unison aceleaşi caracteristici fiinţiale şi "ideologice". Cel rău nu-şi poate menţine singur forma umanoidă a corpului duh, datorită faptului că se află în afara legilor lui Dumnezeu - a Ordinii cosmice. Pentru a se putea menţine în cosmos, Cel rău trebuie să fure neîncetat energie (Lumina ce stă la baza existenţei Oceanului de Lumină) de la cei care încă beneficiază de aportul Duhului Sfânt. Pentru a obţine în mod continuu Lumina, Cel rău a declanşat un război crunt - FORŢĂ CONTRA FORŢĂ. Prima mare bătălie a acestui război s-a desfăşurat chiar pe planeta Perfer. Bătălia de pe Perfer a opus, de-o parte, Fiii Luminii care au rămas înpax divina şi au ales să urmeze Planul lui Dumnezeu, iar de cealaltă parte, Fiii întunericului: îngeri, spirite ale naturii şi oameni, care formează generic, Cel rău. Datorită faptului că n-au mai mai fost capabili să acceadă la Energia Dumnezeiască (a treia persoană, Dumnezeu Lumină, care este Duhul Sfânt) prin care să le fie asigurată existenţa trupului de formă umanoidă - corpul duh - Fiii întunericului (Cel rău) nu şi-au mai găsit locul în Oceanul de Lumină. Ei au devenit incompatibili cu acesta. Astfel că au trebuit să se refugieze în afara Oceanului de lumină, într-un loc sau palier cuantic situat între Oceanul de sunet, Oceanul de Miros şi Oceanul de Lumină. Acest palier cuantic poartă numele de haos. Haosul este, de fapt, un palier cuantic inversat; haosul are o spaţialitate şi o temporalitate inversate. Pentru fiinţele care-1 populează, haosul poate fi caracterizat printr-o absenţă de ordine, de organizare, de cauzalitate, de spaţialitate şi de temporalitate. Sau, dacă se poate spune astfel, în haos există doar o negaţie a acestor atribute ontologice. Haosul a fost realizat în extremis, prin aportul de energie al fiinţelor atrase în rebeliune. El nu a fost creat direct de către Dumnezeu, ci a fost constituit de către Cel rău, prin intermediul energiei oamenilor rebeli şi a lui Hallshithan. Haosul, planul cuantic al Celui rău, a continuat să existe în afara cosmosului lui Dumnezeu - în afara planurilor cuantice ale Oceanului de Lumină -, de-a lungul tuturor ciclurilor cosmice, astfel că nu a fost afectat de perioadele de nemanifestare. Perioadele de nemamfestare au fost valabile doar pentru Oceanul de Lumină. Cel rău a continuat să existe în haos, indiferent de evenimentele ce s-au produs la interfaţa Oceanului de Lumină, astfel că a reuşit să supravieţuiască în mod continuu. (Termenul folosit astăzi, de haos, aparţine, după câte se pare, vechilor filozofi greci. Tot vechilor filosofi greci le
aparţine şi termenul modern de cosmos - kosmos. Prin termenul kosmos, vechii filosofi greci desemnau o lume organizată, care are la bază o serie de legi de funcţionare, ce pot fi considerate drept expresia Voinţei lui Dumnezeu. în antiteză, haosul poate fi caracterizat prin absenţa acestor legi de funcţionare, prin absenţa organizării şi a ordinii cosmice. într-un cuvânt, haosul poate fi caracterizat prin dezordine.) Dumnezeu a tolerat constituirea unui nou palier cuantic în afara Oceanului de Lumină, în speranţa îndreptării fiilor săi, care s-au răzvrătit. Dumnezeu nu vrea distrugerea ori dispariţia din cosmos a fiilor săi care s-au răzvrătit, ci îndreptarea lor. Dumnezeu nu şi-a distrus fiii şi nu o va face niciodată, indiferent de alegerea lor. Un tată nu-şi distruge copiii, deşi uneori este aspru cu ei când greşesc. O formă poate dispărea la un moment dat din cosmos, dar ceea ce se află dincolo de formă nu poate pieri. Un duh de formă umanoidă poate dispărea din cosmos, dar spiritul este indestructibil; în cazul în care duhul este retras din cosmos, spiritul supravieţuieşte, fiind absorbit în Lumea fără formă, acolo unde se află rezervorul imens de spirite. In momentul în care prima fiinţă din cosmos - înger, om sau spirit al naturii - a ales, prin liberul său arbitru, să nu mai respecte Ordinea cosmică, Planul iniţial al lui Dumnezeu a suferit o perturbare. Această perturbare poartă numele de karma. In momentul primei rebeliuni, Planul lui Dumnezeu a fost perturbat datorită faptului au existat fiinţe care au ales, prin liberul lor arbitru, să nu mai respecte poruncile şi să nu se mai comporte potrivit Ordinii cosmice. Rezultatul primei rebeliuni a fost apariţia timpului, a eternei deveniri, a cauzalităţii şi, implicit, a karmei. Teoretic, imediat după fiecare rebeliune existau două opţiuni: prima presupunea o contra-acţiune, prin care urmau să fie eliminaţi din cosmos cei care se situau în afara Ordinii cosmice. A doua presupunea tolerarea încălcării Ordinii cosmice  Dumnezeu este Puterea, Iubirea şi Sfinţenia. Dumnezeu este continuitatea creaţiei. El nu poate distruge ceea ce a creat, astfel încât prima opţiune nu este valabilă - este imposibilă. Problema este că nici a doua opţiune nu este valabilă. Sfinţenia şi Puterea lui Dumnezeu contravin oricărei încălcări a Ordinii cosmice, astfel că nu se poate concepe o tolerare a încălcării poruncilor Sale şi a Planului Divin. O fiinţă rebelă, care s-a opus Planului Divin, nu mai are ce căuta în palierul cosmic primordial, acolo unde nu există decât Lumina. Planul cuantic primordial este incompatibil, ca structură energetică, cu orice abatere de la Legile lui Dumnezeu. Orice fiinţă rebelă intră, instantaneu, în disonanţă cu energia din care este constituit planul cuantic respectiv şi trebuie să-1 părăsească. Părăsind acest plan, fiinţa în cauză nu are unde să se ducă. Ea are sentimentul că pică într-un hău fără sfârşit, singura stare posibilă în condiţiile absenţei lui Dumnezeu. Această stare poate fi experimentată doar în afara Oceanului de lumină, în haos. 

Razboi in cosmos

&• Război în cosmos <*&
în răstimpul perioadei de nemanifestare, tot ce exista în Oceanul de Lumină - şi, implicit, în planul cuantic Hetithet - a dispărut. îngerii şi spiritele naturii s-au retras în Oceanul de Sunet şi în Oceanul de Miros. La rândul ei, marea majoritate a oamenilor primei generaţii a fost retrasă din Oceanul de Lumină. Fireşte, oamenii retraşi au continuat să existe ca spirite, dar şi-au pierdut corpul duh de formă umanoidă. Din motive diferite, au supravieţuit două mari categorii de oameni ai primei generaţii. Prima categorie a fost formată din Shantiah şi din oamenii primei generaţii care l-au urmat. Numărul lor total nu depăşeşte 800 de individualităţi. Ei au reuşit să-şi păstreze corpul duh prin procesul de asociere cu Hallshithan. Ei sunt numiţi oameni primordiali ai întunericului - pe scurt Primordiali ai întunericului. Prin asocierea cu Hallshithan, corpurile duh ale lui Shantiah şi ale celor aproximativ 800 de oameni primordiali ai întunericului s-au întunecat, devenind aparenţe sau umbre lipsite de viaţă divină. Despre ele se poate spune că n-au mai fost vii. Deşi n-au mai fost vii, Primordialii întunericului au continuat să existe în cosmos, de-a lungul tuturor ciclurilor cosmice, ca duhuri întunecate. în această formă există şi în ziua de astăzi. Pentru a supravieţui în cosmos, chiar şi fără să aibă viaţă divină, Shantiah şi Primordialii întunericului s-au refugiat în afara Oceanului de Lumină, într-un loc pe care-1 putem denumi haos. Tot acolo s-a refugiat şi Hallshithan. A doua mare categorie de oameni care nu şi-a pierdut corpul de formă umanoidă în răstimpul perioadei de nemanifestare, a fost formată din cei care nu s-au aliat cu Shantiah, Aceştia nu au fost retraşi în Lumea fără formă, ci au continuat să existe alături de fiinţele îngereşti. Ei pot fi denumiţi oameni primordiali ai Luminii - pe scurt, Primordiali ai Luminii. Numărul lor nu a fost mai mare de 100-150. Şi Primordialii Luminii au continuat să existe, în aceeaşi formă, până în ziua de astăzi. Nu a existat nici un motiv pentru a fi retraşi din cosmos, întrucât ei au rămas, în mod permanent, în pacea lui Dumnezeu.
După perioada de nemanifestare, Dumnezeu-Tatâl a creat o nouă lume sau locuinţă. Această Locuinţă a fost numită Perfer. Astfel a început al doilea ciclu cosmic. Perferul a fost, de fapt, atât un plan cuantic, cât şi o planetă eterică. Perferul a fost o planetă eterică imensă, ce ocupa cam tot spaţiul ocupat astăzi de sistemul nostru solar. Pe Perfer, cosmosul a fost recreat din temelii, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. De asemenea, a avut loc o nouă creaţie a omului. Şi pe Perfer a existat un om primordial - care poate fi considerat al doilea Adam. între Shantiah, primul om al primei generaţii şi primul om al celei de-a doua nu există nici o legătură. Al doilea Adam a fost un spirit nou, care a provenit direct din Lumea fără formă. Ulterior, au fost pătruns în planul cuantic Perfer, direct din Lumea fără formă, şi alţi oameni - spirite noi, care s-au alăturat celui de-al doilea Adam. Treptat, în planul cuantic Perfer, oamenii s-au înmulţit considerabil, formând a doua generaţie. Pe Perfer nu s-au întrupat aceiaşi oameni care existaseră pe Hetithet, în ciclul cosmic anterior. Toţi oamenii celei de-a doua generaţii au fost spirite noi, provenite direct din Lumea fără formă. Spirite noi în duhuri noi, care erau întrucâtva diferite de cele ale oamenilor din primul ciclu. Prin aducerea unor spirite omeneşti noi, s-a dorit reluarea procesului evolutiv, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Prima generaţie de oameni a fost formată din androgini. In schimb, în a doua generaţie, oamenii au devenit sexuaţi: bărbaţi şi femei. Primul bărbat a fost chiar cel de-al doilea Adam. Prima femeie a celei de-a doua generaţii a fost cea denumită Lillith. (11) Ea a fost partenera (perechea) celui de-al doilea Adam. Pe Perfer s-a produs iarăşi o rebeliune. Protagoniştii celei de-a doua rebeliuni au fost al doilea Adam (omul primordial al celei de-a doua generaţii) şi o importantă fiinţă îngerească, numită Ethathan sau Siderali, care era un Heruvim Purtător de Lumină. După rebeliune, Ethathan a fost denumit Lucifer. în prima fază, Lucifer s-a supărat pe oameni. Lucifer nu a înţeles motivul creaţiei oamenilor şi, mai ales, motivul imperfecţiunii incipiente a acestora. Apoi, Lucifer a intrat în sfera de influenţă a lui Hallshithan şi a lui Shantiah, şi a sfidat, el însuşi, Ordinea cosmică. Lucifer a antrenat în rebeliune un număr mare de îngeri şi de spirite ale naturii. îngerii rebeli care l-au urmat pe Lucifer sunt numiţi Dree - Cei răzvrătiţi (sau Cei desprinşi de fraţii lor, Fiii Flăcării). La rândul lor, spiritele naturii rebele sunt numite Lorehh. în limbajul teologic, Dree sunt dracii, iar Lorehh sunt demonii. Noi o să-i numim prin termenul generic de Cel rău, Fii ai întunericului, Cei întunecaţi sau Cei răzvrătiţi. Datorită unei convergenţe de interese, Lucifer a fost urmat, în cele din urmă, de mulţi oameni ai generaţiei a doua, care au format o nouă grupare de Primordiali ai întunericului -gruparea de Primordiali ai întunericului din generaţia a doua, care este diferită, ca putere şi tărie, de gruparea oamenilor din prima generaţie. între cele două generaţii de oameni şi chiar între oamenii aceleaşi generaţii există diferenţe mari de tărie şi de putere. Cei mai vechi sunt şi cei mai puternici. (12) în ultima fază a existenţei Perferului, Lucifer şi îngerii care l-au urmat au declanşat o aprigă bătălie împotriva Fiilor Luminii - acea categorie de îngeri care au ales să respecte în continuare Ordinea cosmică. Lucifer a fost înfrânt, judecat şi "azvârlit" din ceruri. Planeta Perfer a fost distrusă aproape în întregime. Ea arde şi astăzi, undeva la nivel cuantic eteric. O dată cu distrugerea Perferului, s-a încheiat existenţa celei de-a doua generaţii de oameni. (13) Majoritatea spiritelor oamenilor din cea de-a doua generaţie a fost retrasă în Lumea fără formă. N-au supravieţuit decât cele două categorii de oameni: Primordialii Luminii şi Primordialii întunericului. După distrugerea Perferului a urmat o lungă perioadă de nemanifestare. După lunga perioadă de nemanifestare, a început al treilea ciclu cosmic. La începutul celui de-al treilea ciclu cosmic, Dumnezeu a construit un nou plan cuantic - Hazurethul, care este actuala lume eterică. Hazurethul este Edenul eteric. Hazurethul, Edenul eteric, a fost creat de către Dumnezeu după acelaşi principiu ca şi planurile cuantice anterioare: a fost o creaţie ex nihilo, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. (14)
Primul om creat direct de către Dumnezeu, chiar la începutul celui de-al treilea ciclu cosmic, a fost Adam despre care vorbeşte Vechiul Testament (al treilea Adam). Adam a fost creat de Dumnezeu, după Chipul şi Asemănarea Sa. La scurt timp după aceea, Dumnezeu a creat prima femeie, Eva. Pentru a fi creată femeia, Dumnezeu, Domnul Tăriilor, a luat energie - sunet, miros, lumină - chiar din fiinţa trupească de atunci a lui Adam (din duhul său), dintr-un loc situat în apropierea coastei sale, şi a creat o nouă fiinţă. Această nouă fiinţă a fost creată după chipul şi asemănarea bărbatului, ca strălucire a sa. Fiecare bărbat are o parte ("coastă") scoasă din sine care reprezintă strălucirea sa - femeia. Fiecărui bărbat din lume îi corespunde o femeie şi fiecărei femei îi corespunde un bărbat. Astfel, se poate vorbi despre suflete duale. De atunci, sufletele duale - bărbatul şi femeia sa {strălucirea corespondentă) - se caută pentru a reîntregi unitatea. Femeia este strălucirea sau lumina bărbatului, după cum Duhul Sfânt este Lumina sau Strălucirea lui Dumnezeu Tatăl. (15) 

Pax divina

RĂZBOIUL LUMILOR
                              Pax Divina După cum a fost menţionat, înaintea formării cosmosului actual, denumit Oceanului de Lumină, au existat Oceanul (Sfera) de Sunet şi Oceanul (Sfera) de Miros. în Oceanul de Sunet, fiinţa, singur, Dumnezeu Tatăl. în Oceanul de Miros s-a născut Dumnezeu Iubirea (Fiul: lisus Hristos). în Oceanul de Lumină, s-a manifestat, pentru prima oară, a treia Persoană a lui Dumnezeu, Duhul Sfânt - care este Lumina. La fel ca Dumnezeu Iubirea (lisus Hristos), Duhul Sfânt exista dintotdeauna, fiind Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, dar El s-a manifestat pentru prima oară în Oceanul de Lumină. Tot ce va fi spus de acum înainte se referă la Oceanul de Lumină propriu-zis. în Oceanul de lumină a avut loc, la fel ca în cosmosurile anterioare, o creaţie ex nihilo, în care au apărut, succesiv, întocmirile, lumile (planurile cuantice) şi fiinţele. într-un fel, se poate spune că Dumnezeu Unicul a creat Oceanul de Lumină, manifestându-se ca a treia Persoană -Duhul Sfânt. Dumnezeu a creat Oceanul de Lumină prin cuvânt; Dumnezeu a zis: să fie Lumină. Vechiul Testament începe descrierea Facerii prin manifestarea Luminii (Dumnezeu a zis: să fie Lumina...), făcând abstracţie de ceea ce s-a petrecut anterior acestui moment. Lumina despre care aminteşte Vechiul Testament nu este însă un efect fizic, ci a treia Persoană a lui Dumnezeu, cea prin care s-a creat totul. Duhul Sfânt, Dumnezeu Lumina, se poate manifesta atât ca energie, cât şi ca Persoană. Pentru înţelegerea noastră se poate spune că Duhul Sfânt a emanat energia din care este constituit Oceanul de Lumină. în Oceanul de Lumină (este vorba despre aspectul lumină al Oceanului de lumină), la fel ca în cosmosurile anterioare, primul Cuvânt rostit de Dumnezeu Unicul, Creatorul a tot ce există, a fost chiar Numele Său, în momentul în care Dumnezeu Unicul a rostit Numele Său, s-a format primul palier cuantic al Oceanului de Lumină. Fiinţele îngereşti
denumesc palierul cosmic primordial prin termenul Halazeth - Lumea fără formă. (5) Despre Lumea fără formă nu se pot spune prea multe lucruri. Pe de-o parte, se poate afirma că Lumea fără formă face parte din Oceanul de Lumină, dar de altă parte se poate spune că este situată în afara acestuia. Lumea fără formă este situată dincolo de dincolo, în afara manifestării, astfel că se poate considera că face şi că nu face parte din Oceanul de Lumină -ceea ce constituie un paradox sau o taină. După ce Dumnezeu Unicul a rostit Cuvântul dintru începuturi, a apărut al doilea palier cosmic, în care Dumnezeu Unicul s-a manifestat în prima sa formă, cea de stea - adică de spirit. Acest palier este numit Hazaleth. După ce s-a manifestat ca spirit, Dumnezeu a construit al treilea plan cuantic. Pe al treilea plan cuantic, Dumnezeu s-a manifestat pentru prima oară în formă umanoidă - cu un Trup de Lumină. Al treilea palier cosmic a primit numele Hakazaleth. Tot pe al treilea palier cuantic denumit Hakazaleth, Dumnezeu a adus, din Lumea fără formă, spiritele - sau, după cum sunt numite în lumea eterică, stelele - oamenilor, îngerilor şi ale spiritelor naturii. Pe al treilea palier cuantic, oamenii, spiritele naturii şi îngerii s-au manifestat doar ca stele. (6) Apoi, Dumnezeu a creat al patrulea palier cuantic - a patra lume sau a patra locuinţă - care este numită Hetithet. în prima parte a existenţei celui de-al patrulea palier cuantic, îngerii şi spiritele naturii (care în planul cuantic anterior erau doar stele - adică spirite) au dobândit un corp de formă umanoidă - corpul duh îngeresc. Evident, corpul duh îngeresc era format din energia lumii respective. Primii îngeri creaţi de Dumnezeu au fost îngerii Realităţii Formei sau îngerii Puri ai Temeliei, al căror număr este de 21 (Îngerii din Oceanul de Lumină nu trebuie confundaţi cu îngerii din cosmosurile anterioare - din Oceanul de Sunet şi din Oceanul de Miros; în Oceanul de Lumină a avut loc o creaţie ex nihilo, ca şi cum nu ar fi existat nimic înainte). Cei 21 de îngeri Puri formează Temelia a tot ce există. Deşi au spirite ca orice fiinţă îngerească, cei 21 de îngeri Puri nu au formă - sunt lipsiţi de formă. Ei au corp spiritual, dar acesta este lipsit de formă. Corpul lor spiritual este răspândit în tot universul, precum aerul este răspândit în atmosfera terestră. Aerul, care nu are formă, este răspândit peste tot, formând substratul vieţii pe planeta Pământ. (7) Prin intermediul celor 21 de îngeri Puri, Dumnezeu-Tatăl a creat forma a tot ce există în cosmos. Tot ce are formă în cosmos a fost creat prin intermediul lor. In cosmos, forma nu se poate manifesta decât prin non-formă, existenţa prin non-existenţă, viaţa prin non-viaţă. în prima parte a existenţei Hetithetului, prin intermediul Celor 21 de îngeri Puri, Dumnezeu a creat corpurile de formă umanoidă ale îngerilor şi ale spiritelor naturii. îngerii se numesc pe ei înşişi Fiii Flăcării. în acea primă etapă, Dumnezeu a creat miliarde şi miliarde de îngeri şi de spirite ale naturii. Toţi îngerii erau împărţiţi pe atunci în 500 de naţiuni. Fiecare naţiune îngerească era compusă din miliarde şi miliarde de făpturi îngereşti. îngerii erau formaţi din stele - spirite - şi din corpuri de formă umanoidă (corpuri duh îngereşti), de o frumuseţe fără seamăn. în a doua etapă a existenţei celui de-al patrulea plan cuantic, denumit Hetithet, Dumnezeu-Tatăl a creat primul om, după Chipul şi Asemănarea Sa. Primul om a fost un spirit creat în Lumea fără formă (palierul cuantic primordial), de însuşi IŞŞ. Primul om a fost adus în formă şi i-a fost creat un corp luminos - un corp duh -abia în momentul în care condiţiile s-au împlinit. Numele primului om este Shantiah. Shantiah este primul Adam, care nu trebuie confundat cu cel despre care vorbeşte Vechiul Testament. Adam despre care vorbeşte Vechiul Testament a apărut mult mai târziu. (8) La scurt timp după creaţia primului om, Shantiah, Dumnezeu a creat alţi nouă oameni. Cei nouă oameni nu se ridicau însă la calitatea (puterea şi tăria) lui Shantiah. împreună cu primul om, cei nouă oameni au constituit bazele primei generaţii. Ulterior, după o lungă perioadă de timp, au dobândit corpuri duh alte câteva sute de oameni - în jur de o mie -, dar aceştia din urmă nu se ridicau la calitatea (puterea şi tăria) celorlalţi nouă oameni şi, cu atât mai puţin, a lui Shantiah.
Atât oamenii primei generaţii - inclusiv Shantiah -, cât şi marea majoritate a oamenilor din generaţiile ulterioare au fost creaţi, ca spirite, direct de către Dumnezeu, în afara Oceanului de Lumină, în Lumea fără formă. La baza energiei din care este alcătuit spiritul omenesc se află sunetul pur. Din Lumea fără formă se poate pătrunde în Oceanul de Lumină printr-o poartă, numită poarta alfa. Poarta alfa este poarta de intrare a spiritelor în Oceanul de Lumină. Abia după ce pătrund prin poarta alfa, spiritelor de oameni li se construieşte un corp de formă umanoidă - corpul duh. (9) Oamenii primei generaţii erau formaţi doar din spiritul creat de Dumnezeu şi din corpul duh. Toţi erau androgini. Corpurile duh ale primei generaţii de oameni au fost create prin aportul energetic al tuturor îngerilor şi spiritelor naturii. întrun fel, se poate spune că ele au fost create din emisiile energetice ale tuturor celor 500 de naţiuni îngereşti. Corpurile duh de formă umanoidă în care şi-au găsit sălaş spiritele omeneşti ale primei generaţii erau constituite, aşadar, din tot ce exista în acel moment pe Hetithet (acest principiu de formare al trupurilor de formă umanoidă s-a transmis de-a lungul tuturor metamorfozelor cosmice). O lungă perioadă de timp, oamenii primei generaţii, în frunte cu Shantiah, au convieţuit în pax divina, alături de îngeri şi de spiritele naturii. Totuşi, Ia un moment dat, s-a produs prima disfuncţionalitate, prin revolta simultană a primului om, Shantiah şi a doi din cei 21 de îngeri Puri ai Temeliei. Atât primul om, Shantiah, cât şi cei doi îngeri puri, n-au mai respectat poruncile lui Dumnezeu, Tatăl universului. Iniţial, Shantiah a dorită să obţină ceea ce nu era posibil în acel moment, astfel că a stârnit împotrivirea tuturor naţiunilor de îngeri - care erau în număr de 500. îngerii au decis să-şi retragă energia ce susţinea corpul duh de formă umanoidă al lui Shantiah. Primul om risca, astfel, să-şi piardă corpul duh de formă umanoidă, care era format chiar din emisiile celor 500 de naţiuni îngereşti. La un moment dat, corpul duh de formă umanoidă al lui Shantiah începuse deja să-şi piardă conturul. Lipsit de corpul de formă umanoidă, spiritul lui Shantiah urma să fie resorbit în Lumea fără formă. înţelegând consecinţele, Shantiah a făcut apel la cei 21 de îngeri Puri ai Temeliei, pentru a-i susţine forma corpului duh, fără a avea acceptul lui Dumnezeu. Doar 19 dintre ei l-au refuzat. Doi dintre îngerii Puri ai Temeliei au acceptat cererea lui Shantiah Cei doi îngeri puri (lipsiţi de formă umanoidă) care au răspuns apelului sunt numiţi Hali şi Than. împreună, formează o fiinţă îngerească binară, numită Haillshithan, Hallshithan sau Shaitan. în prima fază, Hallshithan a dorit să aibă, la fel ca toţi ceilalţi îngeri, o formă umanoidă - un corp duh îngeresc, fără a avea această permisiune de la Tatăl Cerurilor. Ignorând poruncile lui Dumnezeu care formează Ordinea cosmică sau Firea lucrurilor - Voinţa lui Dumnezeu -, Hallshithan a dobândit un trup de formă umanoidă cu largul concurs al primului om - Shantiah. între Hallshithan şi Shantiah s-a produs un proces de simbioză (o asociere în vederea unei simbioze). Haillshithan, care nu avea formă, dar era creator de formă, a dobândit, prin Shantiah, o formă umanoidă de corp duh. La rândul său, prin Hallshithan, Shantiah şia menţinut corpul duh de formă umanoidă. Shantiah a renunţat astfel la ceea ce-i oferise Dumnezeu, Tatăl tuturor şi, implicit, a renunţat la serviciile celor 500 de naţiuni îngereşti. Shantiah a devenit altceva - ceva ce nu existase, anterior, în cosmos. Aceasta a fost rebeliunea primului om şi a celor doi îngeri puri creatori de formă. (10) Fără aportul energiilor divine menţinute prin intermediul celor 500 de naţiuni îngereşti (care se manifestă atât ca energii, cât şi ca persoane), corpul duh al lui Shantiah nu mai avea viaţa divină, ci doar o aparenţă de viaţă. Din strălucitor şi pur, corpul duh al lui Shantiah a devenit ca o gaură neagră ce absoarbe energia, iar ochii săi s-au întunecat. Acelaşi proces a avut loc şi în cazul lui Hallshithan, care, prin asociere, a devenit fiinţă cu formă umanoidă. Dacă ar fi să folosim termenii juridici folosiţi în ziua de astăzi, am putea spune că Shantiah şi Hallshithan s-au asociat în vederea comiterii unei infracţiuni. Infracţiunea poartă numele de răzvrătire şi a constat în nesocotirea poruncilor lui Dumnezeu, care formează Ordinea cosmică. De atunci, atât Shantiah, cât şi Hallshithan n-au mai văzut Adevărul şi au pierdut contactul cu Dumnezeu. Problema cea mai gravă a constat în faptul că, după nesocotirea poruncilor lui Dumnezeu, Shantiah & Hallshithan au corupt o bună parte din oamenii primei generaţii. Din aproximativ 1000 de oameni primordiali ai primei generaţii, doar 100-150 au ales să respecte în continuare Ordinea cosmică La fel ca şi Shantiah, oamenii primei generaţii care au
nesocotit poruncile lui Dumnezeu, au suferit acelaşi proces de întunecare. Ei au continuat să existe în cosmos cu preţul asocierii cu Hallshithan, care le-a conferit o aparenţă de corp duh. Prin rebeliunea lui Hallshithan şi a lui Shantiah, s-a produs o disfuncţionalitate de sistem foarte gravă. Pentru o perioadă de timp, prin intermerdiul lui Hallshithan, multe spirite imature au venit din Lumea fără formă în Oceanul de Lumină, fără să aibă permisiunea Tatălui universului. Numărul lor este foarte mare. Ele au dobândit, prin aportul lui Hallshithan o aparenţă de corp duh, astfel că s-au manifestat în consecinţă. Cuvântul imatur este totuşi un eufemism pentru ceea ce sunt aceste spirite, cărora li s-a permis pătrunderea neautorizată din Lumea fără formă. Explicaţia acestei stări de fapt este următoarea: pentru ca un spirit să pătrundă din Lumea fără formă în Oceanul de Lumină, trebuie să aibă o anumită maturitate. Această maturitate trebuia obţinută în urma unei comuniuni îndelungate cu Dumnezeu, fie în Lumea fără formă, fie în cosmosurile anterioare - în Oceanul de Sunet sau în Oceanul de Miros. Chiar în momentul primei rebeliuni - ceea ce echivalează cu neascultarea poruncilor Celui Preaînalt - a început să se deruleze Timpul, care până atunci nu exista. Trebuie menţionat faptul că am vorbit până acum despre timp, doar pentru a descrie în limbaj omenesc ceea ce s-a petrecut în starea primordială a cosmosului. Noi vorbim despre timp doar pentru că nu putem înţelege o stare în care acesta nu există. Timpul a început să se deruleze abia în momentul în care cosmosul a suferit prima metamorfoză. Fiinţele care au modificat starea iniţială au fost primul om, Shantiah şi cei doi îngeri Puri ai Temeliei, care s-au opus Planului lui Dumnezeu. Tot din momentul primei rebeliuni se poate vorbi despre cauzalitate, despre eterna devenire şi despre karma. Anterior rebeliunii nu exista cauzalitate, căci totul era imuabil şi sălăşlua în pax divina, Pacea lui Dumnezeu. De asemenea, anterior primei rebeliuni, nu exista karma şi nici nu se auzise de aşa ceva. Karma a apărut doar în momentul în care o parte din fiinţele de atunci nu a mai respectat Ordinea cosmică, instituită de către Dumnezeu, O dată cu rebeliunea lui Hallshithan & Shantiah s-a încheiat pax divina, dar şi etapa în care toate fiinţele din cosmos urmau cu stricteţe poruncile lui Dumnezeu şi se integrau Ordinii cosmice - Firea lucrurilor. Astfel s-a încheiat primul mare ciclu cosmic. A urmat apoi o perioadă de nemanifestare - o perioadă de vid cosmic. 

Primul element

&> Primul element «^
Pentru a înţelege subiectele trecute succint în revistă în paginile anterioare, se impune o comparaţie cu ceea ce se
petrece, actualmente, în lumea materială. Să spunem că, la originea cosmosului se află un singur element chimic. Acesta este oxigenul - O. Din oxigenul primordial s-a format un al doilea element chimic, hidrogenul -H. Din combinaţiile O cu H s-a format al treilea element chimic, carbonul - C. Din aceste trei elemente principale s-a format, în urma unor reacţii chimice, tot ce există. Să ne imaginăm acum că oxigenul originar este, el însuşi, o fiinţă îngerească. Această fiinţă are o putere extraordinară: se poate manifesta atât în formă umanoidă (ca individualitate), cât şi în formă neumanoidă, ca energie. în acest context, se poate spune că oxigenul din cosmos este manifestarea unui înger, iar particulele de oxigen risipite în cosmos sunt părticele din trupul său. în prima sa fază, oxigenul a fost o energie. într-o bună zi, sub acţiunea Creatorului, esenţa oxigenului s-a coagulat, formând un reprezentant al său cu o formă umanoidă. Din acel moment, oxigenul s-a manifestat în cosmos atât ca energie, cât şi ca fiinţă de formă umanoidă. Acesta a fost oxigenul în starea sa cea mai pură. Fireşte, cosmosul nu este compus din oxigen pur, ci din modificări ale acestuia. Fiecare modificare a oxigenului reprezintă o stare, iar fiecărei stări îi corespunde o altă fiinţă îngerească de formă umanoidă (sau spirit al naturii), care este derivată din cea originară. Şi aceste fiinţe derivate se pot manifesta atât sub formă umanoidă, cât şi ca energie. Se poate spune că, deşi trupul lor este risipit în întregul cosmos, sub forma unor particule, astfel de fiinţe se pot manifesta şi prin forme umanoide - ca persoane. Toate fiinţele ce corespund unor modificări ale oxigenului pur au ajuns în timp la o comuniune perfectă - sunt toate în una şi una în toate şi fiecare/toate se află în comuniune cu   Creatorul.   Totodată,   ele   se   pot   manifesta   atât   ca individualităţi, cât şi ca energii. Ca energii, ele reprezintă temelia întregului cosmos, în sensul că din particulele trupurilor lor s-a format tot ce există. Primele fiinţe (spirite ale naturii şi fiinţe îngereşti) ale ramurii numită oxigen - pe care le putem de denumi Principi sau Prinţi - sunt cele mai puternice, datorită faptului că le conţin pe toate celelalte. Pe măsură ce se depărtează de cele aflate în capătul listei (de Prinţi), fiinţele derivate au caracteristici din ce în ce mai slabe. Deşi se manifestă atât în forme umanoide cât şi ca energii, fiinţele respective rămân subordonate Prinţilor. Se poate spune că Prinţii sunt în toate fiinţele subordonate ale ramurii respective - sunt toţi în unu şi unu în toţi, într-o comuniune perfectă. De asemenea, există o comuniune între fiecare fiinţă a ramurii şi Dumnezeu. Creatorul se manifestă, deopotrivă, în fiecare dintre fiinţele ramurii respective. In Prinţul ramurii, Dumnezeu se manifestă cel mai amplu, iar în fiinţele subordonate se manifestă diluat, în funcţie de caracteristicile acesteia. Dacă nu ar exista această comuniune cu Prinţul, n-ar mai fi vorba despre ramura oxigenului, ci despre o altă ramură. O altă ramură - de exemplu, ramura hidrogenului -, a apărut datorită faptului că una din fiinţele subordonate ale primei ramuri, a oxigenului, n-a mai vrut să fie în comuniune cu toţi ceilalţi fraţi ai săi, astfel că s-a rupt de ierarhia respectivă. în momentul în care s-a rupt de ierarhia de fiinţe specifică ramurii oxigenului, această fiinţă a devenit un Prinţ şi şi-a format propriu său "regat", astfel că s-a format un nou şir de fiinţe, care, la rândul lor, au generat noi metamorfoze ale cosmosului. Astfel s-au format ierarhiile de spirite ale naturii şi de fiinţe îngereşti în Oceanul de Lumină, cu specificaţia că fiinţele respective s-au format simultan cu elementele primordiale din care a fost alcătuit cosmosul. Elementele primare şi fiinţele corespondente din Oceanul de Lumină nu trebuie confundate cu cele care au apărut ulterior în lumea materială, dar se poate concede că, într-un fel, elementele cunoscute astăzi sunt ultimile reflectări ale elementelor primare. Elementele primordiale apărute în Oceanul de Lumină au fost precursoarele celor actuale. Dacă ne este permisă folosirea termenului kantian de numen,  putem  spune  că vechile întocmiri  din Oceanul  de Lumină sunt aspecte numenale ale elementelor actuale. Ulterior, de-a lungul metamorfozelor cosmice, aspectele numenale sau densificat progresiv. Astfel, oxigenul din Oceanul de lumină nu mai este acelaşi cu cel din cosmosul material; în cosmosul material, el a suferit multiple modulaţii de aspect numenal. Deşi în cosmosul material poate fi vorba despre acelaşi oxigen, este vorba despre un oxigen "căzut". Oxigenul căzut a
fost primul element chimic din cosmosul material. De altfel, fiinţele îngereşti denumesc oxigenul din cosmosul material printr-un cuvânt care înseamnă "părere de rău". Al doilea element chimic a fost hidrogenul, care a reprezentat o tentativă a oxigenului de a se reîntoarce, pe o altă cale, la starea originară. Din amestecul celor două elemente, O şi H, s-a născut un alt element şi anume apa, care este formată din două părţi de hidrogen şi o parte de apă: 2 H + O. După apariţia apei s-au născut alte două elemente: focul şi aerul. Evenimentele derulate apoi atât la nivelul apei, cât şi al aerului şi focului, au adus o gamă largă de alte elemente chimice, care au culminat cu apariţia carbonului. Din acest punct de vedere, carbonul este suma tuturor putrefacţiilor apei, iar din combinaţiile carbonului (cu cele patru valenţe ale sale) s-a format pământul. Ca o paranteză, se poate spune că, astăzi, ştiinţa modernă ia în calcul doar ultima stare a cosmosului şi, în consecinţă, încearcă să explice metamorfozele carbonului - ale putrefacţiilor apei - care a devenit pământ, crezând că explică totul. De fapt, carbonul şi combinaţiile sale nu reprezintă decât ultimul avatar al cosmosului, pe cel mai de jos palier cuantic, iar istoria cosmosului narată de ştiinţa modernă - de la Big Bang-ul originar până la apariţia omului şi la formarea civilizaţiei actuale - este cunoscută astăzi doar în proporţie de maximum 5%. Pământul este doar intrarea în putrefacţie a apei, ceea ce înseamnă că istoria elementului pământ, cu tot ce s-a desfăşurat la suprafaţa sa, este doar istoria putreziciunii apei. Chiar şi în planul material, paralel cu istoria pământului şi a carbonului, s-au mai desfăşurat o istorie a apei, o istorie a focului, o istorie a aerului, la care au participat fiinţe de diferite categorii (spirite ale naturii şi fiinţe îngereşti), fiecare în funcţie de elementul pe care-l reprezintă. 

Oceanul de miros

&• Oceanul de miros «^
în momentul în care spiritele naturii şi îngerii au ajuns la maturitatea necesară comuniunii perfecte cu Dumnezeu - au fost toţi în unu şi unu în toţi -, s-a format al doilea cosmos, Oceanul de Miros. La fel ca Oceanul de Sunet, Oceanul de Miros a avut trei manifestări principale, care s-au format succesiv. La început a fost Oceanul de sunet al mirosului (care nu trebuie confundat cu Oceanul de miros al sunetului), apoi Oceanul de miros al mirosului şi Oceanul de lumină al mirosului. în Oceanul de Miros, creaţia s-a desfăşurat independent de cosmosul anterior - a fost o creaţie ex nihilo. Mai întâi, Dumnezeu a creat întocmirile, apoi a creat locuinţele (lumile) şi, ulterior, a creat spiritele naturii şi îngerii. Fiinţele din Oceanul de Miros au fost altele decât cele din Oceanul de Sunet: alte făpturi, altă geneză, desfăşurată însă după acelaşi pattern. In momentul atingerii deplinei comuniuni cu Dumnezeu, fiinţele dintr-un ocean - spirite ale naturii şi îngeri - s-au manifestat ca energii în lumile imediat următoare, fără a înceta să fie ceea ce sunt. Când al doilea cosmos, cu cele trei manifestări ale sale, a atins deplina sa plenitudine în ceea ce priveşte creaţia lumilor şi a făpturilor, Dumnezeu a creat Oceanul de Lumină, al treilea cosmos. Oceanul de Sunet şi Oceanul de Miros sunt situate cam în acelaşi spaţiu - din punct de vedere spaţial, sunt incluse în acelaşi perimetru. în schimb, Oceanul de Lumină a fost creat la o anumită depărtare de cele două Oceane anterioare. Oceanul de Lumină a avut, la rândul său, trei mari metamorfoze concretizate prin trei sfere. Prima sferă a Oceanului de Lumină a fost Oceanul de sunet al luminii, a doua a fost Oceanul de miros al luminii, iar a treia a fost Oceanul de lumină al luminii (propriu-zis). După desăvârşirea Oceanului propriu-zis de lumină - cea de-a treia metamorfoză - toate spiritele naturii şi toate fiinţele îngereşti din cele trei mari oceane create anterior, au format o singură fiinţă, realizând o uriaşă simbioză cosmică: prin liberul lor arbitru, în urma unei grandioase evoluţii cosmice, toate fiinţele din cosmos au devenit una şi au intrat în comuniune perfectă cu Unicul Dumnezeu. în spiritul - ca element aurie - unei fiinţe îngereşti şi al unui spirit al naturii se reflectă toate celelate fiinţe compatibile din cosmos. Toţi sunt unu şi unu este în toţi; unu/toţi sunt în comuniune continuă cu Unicul Dumnezeu. Fiecare fiinţă îngerească sau spirit al naturii îşi desfăşoară activitatea de menţinere a creaţiei, manifestându-se simultan atât ca formă umanoidă, cât şi ca energii. în ultima ipostază, fiinţele respective participă, fiecare potrivit rolului pe care-1 are, la menţinerea întocmirilor - a mediului - şi a corpurilor de formă umanoidă ale celor de pe treptele ierahice mai mici - pe care-i denumesc "fraţii mai mici în putere şi tărie". Prin spiritul lor, situat într-o poziţie relativ asemănătoare cu cea a oamenilor întrupaţi de astăzi, spiritele naturii şi îngerii sunt în comuniune permanentă cu fiinţele similare care îşi desfăşoară activitatea în toate celalalte Oceane, lumi şi planuri cuantice. în momentul în care este alături de un om întrupat şi, eventual, îl veghează, o fiinţă îngerească - de exemplu, un înger Păzitor - poate merge în orice lume doreşte, în orice plan cuantic, din orice Ocean şi poate comunica cu orice frate de-al său, spirit al naturii sau înger. Mai mult decât atât: o astfel de fiinţă se poate manifesta sub forma unor energii, tară a înceta să se manifeste ca formă umanoidă. Primele fiinţe îngereşti apărute în Oceanul de Lumină au fost formate ca o sinteză a tuturor întocmirilor şi elementelor mediului acelor locuinţe. Cele create mai târziu întruchipau doar un element, un segment sau o ramură a întocmirilor. Ca energie, o fiinţă îngerească sau un spirit al naturii poate susţine o ramură a cosmosului; de exemplu, un spirit al naturii de foc se poate manifesta în toate acele fenomene fizice, care au ca suport de manifestare focul. Un spirit al naturii de apă   sau  o   fiinţă  îngerească   se  poate  manifesta  în  toate fenomenele ce au ca suport de manifestare apa şi aşa mai departe. 

Sufletul creatiei

*» Sufletul creaţiei şi sufletul formei «^
în Oceanul de Sunet, Dumnezeu s-a manifestat pe Sine însuşi, în toată plinătatea Sa, ca formă umanoidă formată din sunet. Ca formă umanoidă, în Oceanul de Sunet, Dumnezeu a creat nenumărate lumi. Toate aceste lumi au formă sferică. în prima sa etapă, Oceanul de Sunet se asemăna cu universul actual, cu deosebirea că totul era format din sunet. Pe tot cuprinsul Oceanului de Sunet se aflau nenumărate lumi -sori şi planete -, de formă sferică. Dacă ne-am imagina Oceanul de Sunet ca pe o sferă imensă, am spune că lumile s-au coagulat ca nişte atomi luminoşi: miliarde şi miliarde de atomi luminoşi au apărut pe toată întinderea acestei sfere de sunet; fiecare atom reprezintă o lume. în fiecare lume a Oceanului de Sunet, Dumnezeu a creat întocmiri - care reprezintă creaţia incipientă. întocmirile erau un fel de proiecţii de gândire (Gânduri autonome) ale lui Dumnezeu,  ce  aveau  la  bază  sunetul.   (1)  întocmirile, ca proiecţii de gândire ale lui Dumnezeu, au format decorul fiecărei lumi din Oceanul de Sunet: întocmiri de copaci, întocmiri de plante, întocmiri de forme de relief etc. Iniţial, întocmirile au fost create fără suflare - ele nu erau încă vii. Abia în a doua fază, Dumnezeu a conferit suflare întocmirilor. Suflarea întocmirilor a fost creată de Dumnezeu, ca esenţă a întocmirilor fără suflare - ceea ce pare, în limbajul oamenilor, un alt paradox. Pentru a înţelege acest proces trebuie să ne folosim de un exemplu preluat din cosmosul actual. întocmirile reprezentau mediul; ele nu erau vii, erau doar forme goale, fără suflare, compuse din energia lumii respective - sunetul pur. Din sinteza tuturor acestor forme goale, Dumnezeu a creat sufletul lor. Altfel spus, rezultanta energetică a tuturor
întocmirilor a creat ceva inexistent anterior şi anume Sufletul întocmirilor. Aici se impune o altă comparaţie cu ceea ce există în cosmosul actual: este ca şi cum toată energia stocată în formele existente în lumea materială (forme de relief, plante etc) ar fi preluată şi înmagazinată, iar din ea s-ar crea altceva - un fel de suflet al acelei energii. Sufletul energiei este doar esenţa formelor întocmirilor, stocată separat. Astfel, ca rezultat al întocmirilor primordiale, au apărut sufletele de viaţă. Sufletele de viaţă au fost apoi atrase în întocmiri, pe care le-au animat, devenind, ele însele, întocmiri vii şi plăcute în faţa lui Dumnezeu. Sufletele de viaţă ale întocmirilor sunt numite spirite ale naturii. (2) în următoarea etapă, spiritele naturii au primit formă umanoidă şi au devenit fiinţe. Primele spirite ale naturii au fost, fireşte, spirite ale naturii de sunet. Deşi se manifestă în întocmiri, spiritele naturii au o existenţă de sine stătătoare. Ele se pot retrage din întocmiri sau pot rămâne în ele. Când spiritele naturii se retrag din întocmiri, acestea nu mai sunt vii, iar când se manifestă în ele, întocmirile devin vii. De atunci, spiritele naturii sunt cele care dau viaţă la tot ce există în fiecare lume din Oceanul de Sunet. în lumile Oceanului de Sunet, spiritele naturii s-au diferenţiat, în funcţie de natura elementului pe care l-au reprezentat: foc, apă, eter, pământ. Aceste elemente pot fi considerat drept precursoarele celor din cosmosul material. în Oceanul de Sunet, existau doar paiternurile de sunet (matricile) ale elementelor din lumea materială. Astfel, în Oceanul de Sunet, s-au născut miliarde şi miliarde de spirite ale naturii de sunet, diferenţiate în funcţie de natura elementelor pe care le animau. în funcţie de aceste diferenţieri, imposibil de estimat prin intermediul gândirii omeneşti, spiritele naturii au fost ierarhizate într-o Organigramă cosmică complexă. Fiecare compartiment al acestei vaste Organigrame a primit drept reşedinţă o lume. Fiecare lume din Oceanul de Sunet are întocmirile ei, în interiorul căreia spiritele naturii se manifestă ca sufletul creaţiei, formând plante, copaci, forme de relief etc. Toate lumile din Oceanul de Sunet sunt perfecte. Fiecare lume este un paradis. Din nou se impune o comparaţie cu ceea ce există în lumea materială. Dacă privim astăzi cerul instalat pe timpul nopţii, observăm miliarde de puncte luminoase: stelele. între stelele cosmosului material se află un spaţiu întunecat, astfel că există percepţia obiectivă că nu se poate trece direct de pe o stea pe alta. în Oceanul de Sunet există însă treceri metafizice dintr-o lume în alta, astfel că spiritele naturii pot transcende spaţiul (sau, mai corect spus, aparenţa de spaţiu). Trecerea spiritelor naturii dintr-o lume în alta se realizează prin apropierea imediată. Dacă doreşte să pătrundă într-o altă lume, un spirit al naturii manifestă mai întâi intenţia de ajunge în acea lume. Apoi face un pas într-un element compatibil - dacă este spirit al naturii de apă pătrunde în elementul apă, dacă este de foc pătrunde în elementul foc etc - şi ajunge chiar în lumea pe care doreşte să o viziteze prin apropierea imediată. O lume din Oceanul de Sunet este infinită, în sensul că se poate extinde în funcţie de dorinţele locuitorilor de acolo. Spiritele naturii pot crea tot ce doresc prin intermediul vorbirii -sunetului. Ceea ce spun, se realizează instantaneu. Fiecare membru poate crea la infinit întocmiri, plante sau forme de relief, astfel că se poate manifesta atât în ele, ca energii, cât şi ca fiinţe individuale, în trupuri de forme umanoide. Cele mai importante spirite ale naturii, cele mai impunătoare - ca putere şi tărie - sunt cele care au apărut chiar la începutul existenţei Oceanului de Sunet. Ele sunt Protopărinţii celorlalte spirite ale naturii. La un moment dat, în interiorul Oceanului de Sunet. Dumnezeu     a    creat    două     oceane     (sfere)     secundare corespunzătoare mirosului şi luminii, care pot fi denumite Oceanul de miros al sunetului şi Oceanul de lumină al sunetului. Ele nu sunt cosmosuri distincte, ci doar reflectări ale Oceanului de Sunet. Cele două oceane secundare s-au format după principiul Oceanului de Sunet. Locuinţele - sferele sau lumile - din Oceanul de miros al sunetului s-au format din manifestările (emanaţiile) energetice ale spiritelor naturii de sunet. Totuşi, locuinţele - lumile - din Oceanul de miros al sunetului sunt mai puţin perfecte decât cele din Oceanul de Sunet, deşi au avut la bază patternurile acestora. La rândul lor, spiritele naturii de miros al sunetului s-au născut din emisiile energetice ale spiritelor naturii de sunet. între cele două sfere - Oceanul de miros al sunetului şi Oceanul de Sunet -între locuinţele şi între locuitorii lor, este o mare diferenţă de timp (vechime).
După desăvârşirea Oceanului de miros al sunetului, Dumnezeu a creat Oceanul de lumină al sunetului, după acelaşi principiu. Oceanul de lumină al sunetului a fost creat prin intermediul spiritelor naturii de miros al sunetului, nu direct prin intermediul celor ale sunetului pur. Acea lumină nu trebuie confundată cu lumina din cosmosul actual, astfel că oceanul respectiv nu poate fi observat prin simţul fizic al văzului. Astfel, se poate spune că primul cosmos a fost creat succesiv, în trei mari etape, corespunzătoare sunetului, mirosului şi luminii. Astfel au apărut Oceanul de Sunet pur, Oceanul de miros al sunetului şi Oceanul de lumină al sunetului. Ele pot fi comparate cu trei mari sfere. Cel mai mare a fost, desigur, Oceanul de Sunet, care le cuprinde pe toate. De altfel, este vorba despre un singur ocean - Oceanul de Sunet -, care a avut alte două aspecte: Oceanul de miros al sunetului şi Oceanul de lumină al sunetului. Energiile primordiale ale sunetului nu se manifestă în cosmosul actual. Totuşi, energia din care a fost format Oceanului de lumină al sunetului poate fi comparată cu energia ce stă astăzi la baza spiritului omului. Istoria celor trei oceane a fost îndelungată, chiar şi pentru tiinţele din acele lumi. Ea a presupus o desăvârşire treptată a tuturor lumilor, a întocmirilor (a mediului) şi a primilor locuitori, care au fost spiritele naturii. Mai întâi au evoluat spiritele naturii de sunet, apoi cele de miros şi, în final, cele de lumină ale sunetului. La început, Dumnezeu se manifesta direct prin intermediul spiritelor naturii, datorită faptului că erau creaţii directe ale Sale. Spiritele naturii erau formate chiar din energia emisă de către Dumnezeu la începuturi. Apoi, când au putut să se manifeste autonom, Dumnezeu a conferit liberul arbitru tuturor spiritelor naturii. La fel ca mai târziu, în cazul oamenilor, liberul arbitru a schimbat comportamentul spiritelor naturii, astfel încât a fost nevoie de o lungă evoluţie, presărată cu eşecuri şi reculuri. în cele din urmă, spiritele naturii au ajuns la Adevăr şi au înţeles că Dumnezeu este. Treptat, după ce au renunţat la întunecimi şi la înţelepciunile generate de sunetul fals şi după ce au renunţat la învăţătorii falşi de care nu s-a dus niciodată lipsă, spiritele naturii de sunet au reuşit să fie în armonie unele cu altele. Astfel, au ajuns la ce mai înaltă stare din cosmos: să fie una în toate şi toate în una, şi toate laolaltă şi fiecare dintre ele să fie în Dumnezeu. în momentul în care, prin exercitarea liberului lor arbitru, au reuşit acesta performanţă supremă, spiritele naturii de sunet au dobândit capacitatea de a crea în mod liber. După apariţia lumilor şi a întocmirilor din Oceanul de sunet, Dumnezeu a creat a doua mare categorie de fiinţe cosmice: fiinţele îngereşti îngerii. (3) îngerii sunt diferiţi de spiritele naturii, reprezentând o categorie distinctă. Creaţia fiinţelor îngereşti a avut loc după o lungă perioadă în care, în cosmos, nu existau decât spirite ale naturii. Abia după ce spiritele naturii au ajuns la maturitatea spirituală, care le permitea să fie toate în una şi una în toate şi fiecare dintre ele în Dumnezeu, au apărut fiinţele îngereşti. După acelaşi principiu ca în cazul spiritelor naturii, Dumnezeu a creat lumi sau locuinţe pentru fiinţele îngereşti. Locuinţele fiinţelor îngereşti nu sunt identice cu cele ale spiritelor naturii. în noile locuinţe ale fiinţelor îngereşti, Dumnezeu a creat întocmirile, din care s-a format mediul. Apoi, din esenţa mediului, a creat trupurile de formă umanoidă, dar formate din sunet, ale îngerilor. Ca forme umanoide, fiinţele îngereşti s-au născut fără spirit După o lungă şi anevoioasă evoluţie, asemănătoare cu cea a spiritelor naturii, fiinţele îngereşti au dobândit un spirit. în ciclul  cosmic  actual, la fel ca la oameni, spiritul fiinţelor îngereşti are o formă ovoidală, fiind situat în interiorul trupului lor de lumină. (4) îngerii au dobândit spirite abia în momentul în care au realizat comuniunea supremă: toţi în unu şi unul în toţi şi fiecare/toţi în Dumnezeu. Spiritul fiinţelor îngereşti, ca şi al spiritelor naturii, este chiar expresia energetică a acestei comuniuni perfecte şi permanente. 

Oceanul de sunet

&> Oceanul de sunet «&
înaintea manifestării cosmosului, exista doar Dumnezeu, care este unic. Dumnezeu Unicul este fără formă, etern şi infinit, neschimbător. El rămâne imuabil în beatitudinea Fiinţei Sale, ori cât de multe universuri succesive ori simultane ar crea. La început, Dumnezeu fiinţa singur în propria Sa Esenţă, iar de jur împrejurul Său fiinţa Nimicul. Este greu de imaginat sub ce formă se prezenta Nimicul. Despre Nimic se poate vorbi doar folosindu-se negaţii, iar pentru a-1 desemna într-un mod comprehensibil se poate vorbi doar despre absenţa principalelor determinaţii ontologice cunoscute: nu exista formă, nu exista substanţă, nu exista energie. Nu exista lumină şi nu exista întuneric. Nimicul poate fi considerat drept o extensie interioară a lui Dumnezeu - ceea ce înseamnă că, înaintea formării cosmosului, Dumnezeu umplea cu Fiinţa Sa Nimicul. Pentru a desemna Nimicul, filosofii latini au folosit cuvântul Neant - Nec Antem: Nimic înainte. La rândul lor, înţelepţii indieni l-au desemnat prin termenul Vid. La un moment dat, Dumnezeu, care este fără formă şi infinit, a emis un Gând - care poate fi considerat, mai degrabă, o Intenţie. Acesta a fost Gândul cel Bun - primul gând emis de Dumnezeu Unicul, în imensitatea Fiinţei Sale. Gândul ce! Bun emis întru începuturi de către Dumnezeu Unicul s-a manifestat ca o energie modulată informaţional. Această energie poate fi denumită pharismah; ea a fost emisă direct din Spiritul lui Dumnezeu Unicul, ca manifestare a Voinţei Sale. Gândul cel Bun al lui Dumnezeu a creat un Sunet. Acest Sunet s-a propagat instantaneu în imensitatea Nimicului şi a creat o imensă sferă. Fireşte, pentru un potenţial observator, această imensă sferă nu era vizibilă, datorită faptului că era formată doar din sunet. Nimicul a continuat să existe şi va exista etern, dar în imensitatea sa, prin Gândul cel Bun, s-a născut astfel o sferă de sunet. Această sferă de sunet este în continuă expansiune, dar în fiecare moment al expansiunii sale este infinită - ceea ce pentru mintea omenească constituie un paradox, iar pentru teologie o taină. Această sferă poate fi denumită Oceanul de Sunet. într-un fel, se poate spune că Oceanul de Sunet este ceva exterior lui Dumnezeu, dar Dumnezeu există în fiecare atom al acestuia. Oceanul de Sunet este o emanaţie a Fiinţei lui Dumnezeu. Primul sunet rostit de Dumnezeu a fost chiar Numele Său. 

necantem

Capitolul 1 NEC ANTEM
Ă» Unul-Dumnezeu, Creatorul •*& La temelia existenţei cosmosului şi a tuturor făpturilor de pe întinsul său, se ailă Unicul Dumnezeu -Creatorul a tot ce există. Unicul Dumnezeu, Creatorul a tot ce există, este Infinit şi Etern. Unicul Dumnezeu se manifestă în două ipostaze distincte: "în sine", ca Dumnezeu nemanifestat, şi "în afară de sine", ca Dumnezeu Tatăl.
Prima ipostază a lui Dumnezeu este incognoscibilă. Dumnezeu nemanifestat sălăşuieşte, Identic cu Sine, în Sfera Sa proprie. Fiinţele din lumea eterică îl desemnează pe Dumnezeu nemanifestat prin numele IŞŞ. A doua ipostază a lui Dumnezeu, "în afară de sine", deci ca manifestare, este numită HAUTI. HAUTI este Dumnezeu-Tatăl - singurul aspect ce poate fi cunoscut de oameni. IŞŞ se manifestă ca HAUTI, fără a înceta să fie ceea ce este. Dumnezeu manifestat este Unul în Fiinţă, dar întreit ca Persoană. Prima Persoană este Dumnezeu-Tatăl. A doua Persoană este Dumnezeu-Iubirea. A Treia Persoană este Dumnezeu-Lumina. La începutul manifestării cosmosului, IŞŞ, Dumnezeu Unicul, care este etern şi fără formă, s-a manifestat ca spirit. Ulterior, Dumnezeu Unicul s-a manifestat într-o formă umanoidă. Ca formă umanoidă, Dumnezeu Unicul a creat tot ce există. Astfel, în cosmosul manifestat, Dumnezeu Unicul, denumit IŞŞ, a devenit HAUTI - Dumnezeu Tatăl. Dumnezeu Tatăl este aşadar o Fiinţă de formă umanoidă, care sălăşuieşte imuabilă în propria Sa Esenţă Dumnezeiescă, în propria sa sferă, care este atemporală. A doua Persoană a Sfintei Treimi, Iubirea Infinită, s-a născut mai înainte de toţi vecii. Iubirea Infinită s-a făcut om şi a trăit în Palestina, acum 2000 de ani. Oamenii au numit-o Iisus Hristos. Astăzi, creştinismul şi învăţăturile creştine sunt considerate, cel mai adesea, literă moartă, întrucât amintesc despre evenimente ale trecutului fără reverberaţie asupra prezentului. Totuşi, creştinismul nu are la bază doar ceea ce s-a petrecut acum 2000 de ani, în lumea materială. înainte de toate, creştinismul are la bază prezenţa continua a lui Iisus Hristos, iar acest fapt este recunoscut, explicit sau implicit, de toţi creştinii practicanţi, indiferent dacă recunosc deschis sau nu aceasta. Un creştin se roagă aici şi acum. Un creştin nu se roagă unei fiinţe care a trăit acum 2000 de ani, ci unei fiinţe etern contemporane cu el. După moartea pe cruce, Iisus Hristos s-a manifestat în Trupul de slavă, în care a apărut şi Apostolilor, la scurt timp după înviere. Trupul de slavă al lui Iisus Hristos are ca bază de manifestare corpul fizic, care a înviat la trei zile după crucificare. Iisus Hristos are înfăţişarea cunoscută, imprimată adânc în memoria colectivă a oamenilor: un bărbat înalt, cu părul castaniu închis, ondulat, prins adesea în panglici la spate. Are ochii mari, foarte profunzi, căprui cu sclipiri verzi - uneori par albaştri -, nasul uşor acvilin şi o barbă mică. Pe Trupul de Slavă pot fi observate, din apropiere, rănile provocate la crucificare. Iisus Hristos este înveşmântat, cel mai adesea, într-o robă albă cu fireturi galben-aurii, iar peste talie este încins cu un brîu lat de câteva degete. Trupul de Slavă al lui Iisus Hristos este fascinant. Din el emană două luminozităţi distincte: de la brâu în jos o luminozitate de culoarea aramei încinse, iar de la brâu în sus o luminozitate de culoare argintie. Din amestecul lor rezultă culoarea galben-aurie - culoare asămănătoare flăcării unei lumânări. în jurul Trupului de Slavă se formează neîncetat curcubee de lumină şi irizări cu neputinţă de descris. Soarele fizic este dătătorul de viaţă a tot ce există în lumea materială. Ceea ce există în lumea materială devine astfel vizibil, datorită faptului că reflectă lumina Soarelui. Tot astfel, strălucirea blândă şi iubitoare emanată de Trupul de Slavă al lui Iisus Hristos învăluie totul. Iisus Hristos este Soarele spiritual, care conferă viaţă la tot ce există. De asemenea, Conştiinţa lui Iisus Hristos învăluie şi penetrează conştiinţele tuturor oamenilor. A treia Persoană a Sfintei treimi este Sfântul Duh - Cel prin care s-a făcut tot ce există. Duhul Sfânt se manifestă atât ca persoană de formă umanoidă - precum Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Iubirea (Fiul) -, cât şi ca energie. Duhul Sfânt este energia care susţine totul - este Lumina creată la începutul manifestării cosmosului, prin activitatea lui Dumnezeu Tatăl. Cele trei Persoane sunt una şi aceeaşi, nedespărţibile. Ele acţionează prin împreună-lucrare pentru menţinerea cosmosului în stare de funcţionare. 

KOSMOS

DE LA HAOS LA ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR
Cartea întâi: DE LA HAOS LA COSMOS Cap l.Necantem/ 9 Unul-Dumnezeu, Creatorul " Cele trei Oceane Oceanul de sunet Sufletul creaţiei şi al formei Oceanul de Miros Oceanul de Lumină » Primul element cosmic Cap 2. Războiul lumilor / 22 " Pax divina • Război în cosmos " Haosul Cap 3 Urma Iui Dumnezeu / 35 rezentul continuu *â» Perpetuarea creaţiei Ă» Karma Pharismah Cap 4. Razele de creaţie / 47 Universul cosmologic " Dinspre întuneric spre lumină " Singura planetă din cosmos " Formarea planului cuantic material Cap 5. Şi a fost prima noapte / 57 Edenul eteric Dedublarea Edenului infiltrarea răului                        p Adam şi Eva " Atunci s-au cunoscut... " Planul protopărinţilor
                          " Veacul fericit Cap                  Cap 6. Ofensiva Celui rău / 81 f&e începutul decăderii «rb* Creaţia faisâ /&" Noii cuceritori /&» Formarea pseudoparadisurilor «â» Spargerea planurilor cuantice Templele <&" Venera-rea femeii *&" Fenomenul zeului aşteptat <&" Formarea iadurilor Cap 7. Centrul de putere al Luminii / 108 Pământul fără păcat  Işşinghingher  Contraofensiva <^" Lirakashin *&> lannus Cap 8. Marele regat al răului /117 &" Primordialii întunericului <&> Millenium *&* De vorbă cu răul cel mare <S" Alungarea lui Hallshithan *b* Sfârşitul ciclului al treilea Cap 9. Omul şi cosmosul / 136 <&" Metamorfozele paralele f&* Formarea structurilor aurice                     Cartea a doua: DE LA COSMOS LA ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR                Cap 1. începutul ciclului al patrulea /144 <&" Un nou început fâ" Pământul în noua întocmire <&" Arca lui Noe <â» Potopul <&" Noul Eden Cap 2. Fiii lui Noe/164 f&* Primele linii de descendenţi *&" Noua seminţie                f&" Toiagul păstorului a fost sfărâmat #■&"" Spectrul morţii                  Cap 3. Lumini şi Umbre /175 *â"» Antidotul *â» Activitatea centrelor transfizice de putere *â* Altaagen <&" Letram din Cadrilater Cap 4. Amurgul zeilor / 193 <â" Dispariţia vechii clarvederi *©* Construcţia templelor materiale *b* Coborând peo rază <&> Credinţa falsă Cap 5. Factorul de poticnire / 203 *S» Eroii civilizatori şi regii cei buni fb* Iubirea bolnavă f&* Intriga, trădarea şi crima *&» Extinderea Iadurilor
 Cap 6. "Eu sunt cel ce sunt" / 214 *©* Scara lui Iacob <â» Poporul ales şi Naţiunea lui Dumnezeu <&" Templele luminii Cap 7. Cuvântul s-a făcut om / 223 <©" Steaua care a răsărit *d» "Eu îţi spun" *&> Efectele jertfei pe cruce f&* Restructurarea lumii de dincolo &> Efectul Lazăr <S" Deschiderea porţii alfa *&° Al cincelea element Cap 8. Spre împărăţie ... / 252 t5* Formarea Ataltaliei f&* Transformarea sferei Cap 9. Istoria "necenzurată" a cosmosului / 270 Excursus (1): Pe aripile vântului / 278 Excursus (II): Legenda stelelor / 291 Excursus (III): Harta împărăţiei cerurilor/ 294 *&» Icoana de la Celic Dere *&» Ştefan Vodă Cel Mare şi Sfânt