Acest model de consiliere spirituală nu se poate face prin intermediul unui ghid spiritual, nici prin iniţiere şi nici printr-o altă formă de colaborare cu un duh al naturii, cu un duh îngeresc sau cu un duh omenesc. Practicanţii acestui tip de consiliere nu pot fi maeştrii spirituali, slugi ale vreunui zeu căzut, înger căzut ori spirit natural căzut. Practicanţii adevăratului model de consiliere nu pot fi din rândul fiilor omului ci doar Adami, oameni creaţi de Dumnezeu după chipul şi după asemănarea Lui. Această formă supremă de clarvedere este în fiecare Adam, adică în fiecare Om creat de DOMNUL, Dumnezeu, după chipul şi după asemanarea SA dar şi în fiecare fiu sau fiică de zeu, înger sau duh al naturii, care devine copil al lui Dumnezeu prin naşterea din nou în Hristos. Acest lucru este mărturisit din plin de o mare parte din sfinţi care cândva erau fii şi fiice ale zeilor, dar care au lepădat zeii şi învăţăturile lor şi au trecut la Hristos şi prin naşterea lor din nou în Hristos au dobândit viaţa veşnică şi preţuire de la Dumnezeu. Hristos a lucrat şi lucrează neîncetat lucruri minunate prin aceşti sâmtemii născuţi din nou şi deveniţi copii ai lui Dumnezeu, DOMNUL, şi fraţi ai noştri care suntem fii lui Dumnezeu, întru Acelaşi Dumnezeu făcut pentru ei Hristos, ca să-i facă şi pe ei ca nişte fii de Dumnezeu...
În mare, se poate afirma că o şedinţă de consiliere prin tipul de clarvedere directă, cunoaşte 3 paşi, şi anume:
PRIMUL PAS AL CONSILIERII - constă în stabilirea esenţei persoanei consiliate:
1 – Dacă fiinţa consiliată este un Om, Adam, adică un fiu al lui Dumnezeu,creat de către Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa. În acest caz va trebui cercetat prin clarvedere la nivel de trup duh iar apoi la nivel de suflet, trup şi aură pentru a se stabili categoria din care face parte acest Om:
a - dacă Omul este un şamparan, adică dacă a fost chemat de o fecioară ori de o femeie curată în acel moment al chemării, şi deci Omul consiliat a fost chemat din Astralul lui Dumnezeu prin Tipul Hristic De Încarnare. Se va observa dacă duhul său are deja un număr de încarnări la activ. Iar tipul de înveliş în care se coboară pe Teritoriul României, adică sufletul trupul şi aura sa este de tip românesc, hristic- mariano-andreic sfinţit.
b – dacă Omul este un şaimander, adică dacă a fost chemat de o fecioară împreunată cu un partener murdar sau de o femeie necurată în acel moment al chemării, şi prin urmare Omul consiliat a fost chemat din Astralurile Zeilor, prin Tipul De Încarnare Antihristic. Iar tipul de de înveliş în care se coboară pe Teritoriul României, adică sufletul, trupul şi aura nu este de tip românesc, adică nu este hristic- mariano-andreic sfinţită.
2 – Dacă fiinţa consiliată este un sâmtem adică un fiu al Omului, un fiu al Fiinţei Naturii un Fiu al Îngerului, ori un amestec al acestor 3 categorii.
Pentru a putea aduce un ajutor adevărat cuiva care este în nevoi şi care acuză perturbări, defecte, boli ale fiinţei ori ale trupurilor ce îmbracă fiinţa lui – trupul sufletesc, trupul pământesc şi trupul auric, trebuie iniţiată o scanare prin tipul de clarvedere directă, totală, de ansamblu pentru a se stabili dacă urmează să consiliezi un Om, Adam, un fiu al lui Dumnezeu sau un sâmtem adică un fiu al Omului. Această diferenţiere este necesară din cauză că, dacă fiinţa şi trupurile unui Om sunt diferite de fiinţa şi trupurile unui fiu al Omului (şi acest lucru este spus nu codificat, ci foarte clar şi la obiect de Însuşi Hristos, Domnul şi de altfel şi de toate scrierile zeilor, inclusiv de toate cărţile scrise de maeştrii spirituali de pe teritoriul românesc), atunci, şi defectele, bolile unui Om sunt diferite de defectele, bolile unui fiu al Omului, şi automat tratamentul prescris şi aplicat unui Om este diferit de tratamentul prescris şi aplicat unui fiu al Omului. Tot aşa se va proceda şi în cazul celor 2 categorii de Oameni, şaimanderii şi şamparanii.Aceştia au defecte, boli de duh şi de suflet, trup şi aură diferite.Asta fiindcă duhurile lor şi tipul de suflet, trup şi aură în care se coboară fiecare din aceste 2 categorii de duhuri pe Teritoriul României sunt diferite,iar sugestiile de vindecare, de tratament, sunt şi ele diferite de la o categorie la alta.
În 15 ani am văzut milioane de sâmtemii, şamparani şi şaimanderi cu sufletul, trupul şi aura distruse, ruinate total de maeştrii spirituali şi de vindecătorii care vindecă în orb. Aceştia nu numai că habar nu au ce fel de fiinţă este pacientul cu pricina, adică dacă este un sâmtem, un şamparan sau un şaimander, dar nu au nici cea mai mică idee despre cum arată sufletul, trupul şi aura pacientului şi despre cum funcţionează acestea. Cu toţii aceştia sunt Neputincioşi în a vedea cu ochii lor leziunile, defectele,bolile din sufletul,din trupul şi din aura pacienţilor lor.
AL DOILEA PAS AL CONSILIERII - constă în evaluarea tuturor neajunsurilor provocate de fiinţă prin manifestarea ei defectuoasă prin trupurile ei –adică prin trupul sufletesc, prin trupul pământesc şi prin trupul auric:
În primul rând trebuie să se aibă în vedere că pe teritoriul României se coboară 2 categorii de fiinţe umane (Oameni, Adami) deosebite între ele în ce priveşte trupurile lor duh pe care vin să îl vindece.Astfel că, atunci când vin pe teritoriul românesc, aceste 2 categorii de fiinţe diferite ca alcătuirea duhului, îmbracă evident 2 categorii, 2 modele diferite de suflet, trup şi aură de român:
1- modelul, tipul de suflet, trup şi aură masculin, în cazul duhurilor de oameni, Adami, căzuţi din stadiul 1 de îndumnezeire
2 – modelul, tipul de suflet, trup şi aură feminin, în cazul duhurilor de oameni, Adami, căzuţi din stadiile 2 şi 3 de îndumnezeire.
În ambele cazuri, consilierul – clarvăzător trebuie să aibă în vedere următoarele două aspecte:
A - gradul de deteriorare al legăturilor energetice interioare, adică: - legăturile fiinţei cu trupurile prin care se manifestă pe parcursul unei existenţe: -legăturile fiinţei cu trupul sufletesc, - legăturile fiinţei cu trupul pământesc realizate prin contrapartea energetică a trupului pământesc, - legăturile fiinţei cu trupurile aurice.
B - gradul de deteriorare al legăturilor energetice exterioare, adică: - catalogarea gradului de deteriorare al legăturilor fiinţei prin trupurile ei cu lumile cu care intră în contact şi în care staţionează pe parcursul unei existenţe, adică: - legăturile fiinţei prin suflet cu ţinutul românesc de suflet, - legăturile fiinţei prin trupul pământesc cu ţinutul românesc pământesc, material, - legăturile fiinţei prin trupul auric cu minunatele tărâmuri aurice româneşti. - catalogarea gradului de deteriorare al legăturilor fiinţei prin trupurile ei cu fiinţele cu care intră în contact şi cu care se însoţesc pe parcursul unei existenţe. - legăturile cu Hristos şi cu părinţii - legăturile cu familia - legăturile cu semenii din alte familii
Odată stabilit diagnosticul, se poate trece la cel de al treilea pas al acestui tip complet de consiliere şi care pas se caracterizează prin remedierea rând pe rând a neajunsurilor, defectelor, bolilor din suflet, din trup şi din aură.
AL TREILEA PAS AL CONSILIERII - constă în încercarea de stabilire a unor forme
1 - de protecţie
2 - de autotratament
3 - de tratament,pentru remedierea cu succes a neajunsurilor,defectelor,bolilor de suflet, de trup şi de aură, atât pentru Om cât şi pentru fiul Omului.
Orice consiliere trebuie să se încheie cu o SCANARE FINALĂ,prin care fiinţa consiliată să poată avea acces la răspunsul concluziei finale: POSIBILITATEA MÂNTUIRII. Trebuie menţionat faptul că orice băltire a fiinţei în minciunile antihriste ale Zeilor, aduce cu sine încet încet deteriorarea, descompunerea Veşmântului Pământesc Românesc, adică sufletul, trupul şi aura de tip hristic- mariano-andreic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.